Dmitri Medvedev: Creşterea sprijinului militar acordat Ucrainei riscă să declanşeze un conflict Rusia-NATO

Creşterea sprijinului militar acordat Ucrainei de SUA şi aliaţii lor riscă să declanşeze un conflict între Rusia şi NATO, a avertizat joi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Reuters.
AGERPRES - J, 12 mai 2022, 13:18
Dmitri Medvedev: Creşterea sprijinului militar acordat Ucrainei riscă să declanşeze un conflict Rusia-NATO

Potrivit lui Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, un conflict al Occidentului cu NATO riscă să se transforme într-un război nuclear total.

„Pomparea de arme în Ucraina de către ţările NATO, antrenarea soldaţilor ucraineni să folosească echipamente occidentale, trimiterea de mercenari şi exerciţiile ţărilor Alianţei din apropierea graniţelor noastre sporesc probabilitatea unui conflict direct şi deschis între NATO şi Rusia”, a scris Medvedev pe Telegram.

„Un asemenea conflict prezintă riscul de a se transforma într-un război nuclear deplin. Acest lucru ar fi un scenariu dezastruos pentru toţi”, a adăugat el.

Invazia rusă din Ucraina a stârnit temeri privind apariţia celei mai grave confruntări dintre Rusia şi SUA de la criza rachetelor din Cuba din 1962, aminteşte Reuters.

Rusia şi SUA sunt de departe cele mai mari puteri nucleare ale lumii: Rusia deţine circa 6257 focoase nucleare, iar cele trei puteri nucleare din NATO – SUA, Marea Britanie şi Franţa – au circa 6065 împreună, conform Asociaţiei pentru controlul armamentelor, o organizaţie independentă din Washington.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...