DNA cere declanşarea urmăririi penale a ministrului Laszlo Borbely

Procurorii DNA au cerut Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii parlamentare a ministrului Mediului Laszlo Borbely, acuzat de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, informează România TV.
Economica.net - mie, 04 apr. 2012, 08:58
DNA cere declanşarea urmăririi penale a ministrului Laszlo Borbely

„DNA a sesizat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a solicita Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii necesare urmării penale faţă de Laszlo Borbely, deputat în Parlamentul României şi ministru al Mediului şi Pădurilor, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţiile de avere, în formă continuată”, se arată într-un comunicat al Departamentului Anticorupţie.

Laszlo Borbely este ministru al Mediului şi Pădurilor din decembrie 2009, membru UDMR din 1990 şi deputat în Parlamentul României. Până în 1994 a condus filiala judeţeană a UDMR Mureş, iar în 1998, a fost ales vicepreşedinte executiv al partidului.

Între 1990 şi 1996, Laszlo Borbely a avut două mandate de deputat, ulterior ocupând funcţia de secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului. La alegerile parlamentare din 2000 câştigă un nou mandat de deputat, iar din 2004, a fost, timp de trei ani, ministru delegat pentru Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului. În aprilie 2007, preia conducerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, pe care îl gestionează până în decembrie 2008. Cel mai controversat proiect al ministrului Borbely este cel legat de taxa de poluare, declarată, de Curtea de Justiţie şi Luxemburg, contrară dreptului UE.

Printre proiectele de succes se numără Rabla şi programul de piste pentru bicilete. Borbely se află printre miniştrii criticaţi pentru rezultatele slabe în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene.

Te-ar mai putea interesa și
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reuşit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de......
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea ...
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a declarat vineri că avansul economiei ţării s-ar putea consolida ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane – secretar de stat USR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit ...
Ministerul Mediului va emite în câteva zile acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii Sibiu ...