DNA: Deciziile privind prescripţia răspunderii penale – consecinţe în 557 de dosare, cu prejudiciu de 1,2 miliarde de euro

Aplicarea directă a deciziilor Curţii Constituţionale a României (CCR) şi Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) privind prescripţia răspunderii penale va avea consecinţe asupra a 557 de dosare în curs de urmărire penală şi în faţa instanţelor, în care prejudiciul estimat se ridică la 1,2 de miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) transmis AGERPRES.
AGERPRES - vin, 28 oct. 2022, 15:59
DNA: Deciziile privind prescripţia răspunderii penale - consecinţe în 557 de dosare, cu prejudiciu de 1,2 miliarde de euro

Situaţia estimativă a DNA arată că valoarea totală a mitei şi a traficului de influenţă în aceste dosare se ridică la 150 de milioane de euro.

Reprezentanţii DNA au atras atenţia că magistraţii vor fi nevoiţi să constate încetarea proceselor şi înlăturarea răspunderii penale pentru infracţiuni de corupţie, asimilate corupţiei şi având ca obiect fraudarea fondurilor europene.

190 de dosare sunt în curs de urmărire penală pe rolul DNA. Prejudiciul este estimat la 648.207.688 de euro, iar valoarea totală a mitei şi a traficului de influenţă la 50.997.625 de euro. 367 de dosare sunt în diferite stadii de judecare. Prejudiciul este estimat la 561.230.056 de euro, iar valoarea totală a mitei şi a traficului de influenţă la 99.471.962 de euro, arată sursa citată.

În perioada în care au avut cauze penale în lucru, procurorii DNA au respectat prevederile legale în vigoare şi au întocmit acte de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, conform Codului penal şi Codului de procedură penală, începând din 1 februarie 2014 (data intrării in vigoare a noilor Coduri) şi în conformitate cu Decizia nr. 297/2018 a CCR, începând cu anul 2018 (de la data intrării în vigoare a Deciziei respective).

„În considerarea Deciziei nr. 297/2018 a CCR şi în conformitate cu practica ICCJ, procurorii DNA au întrerupt cursul prescripţiei numai ca urmare a întocmirii unor acte din categoria celor care se comunică suspecţilor şi inculpaţilor (începerea urmăririi penale in personam, punerea în mişcare a acţiunii penale, finalizarea dosarului penal cu trimitere în judecată, etc)”, au semnalat reprezentanţii DNA.

În comunicat se mai arată că procurorii DNA vor fi consecvenţi în dosarele în care se va invoca prescripţia răspunderii penale şi vor solicita sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a aprecia asupra concordanţei deciziilor CCR, respectiv ICCJ cu normele europene şi jurisprudenţa CJUE, care, printre altele, prevăd obligaţia statului român de a cerceta şi sancţiona, într-o manieră efectivă, faptele de corupţie şi fraudarea fondurilor europene.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj că medicina de calitate nu......
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui ...
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a anunţat încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia ...