DNA: Directorul CNAIR de la Direcţia de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Florea Dascălu, director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.
AGERPRES - lun, 14 nov. 2022, 15:43
DNA: Directorul CNAIR de la Direcţia de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Florea Dascălu, la data faptelor director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru luare de mită, trafic de influenţă, în formă continuată (7 acte materiale) şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (5 acte materiale), scrie Agerpres.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 7 mai – 22 octombrie, Florea Dascălu, în calitatea sa de director, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani şi alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb, pe de-o parte, să îndeplinească un act contrar atribuţiilor de serviciu şi pe de altă parte să îşi exercite influenţa pe care o avea asupra unor funcţionari publici şi privaţi, promiţând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina pe aceştia să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activităţii omului de afaceri respectiv (câştigarea de contracte şi lucrări de estetică rutieră şi deszăpezire).

În acelaşi context, spun anchetatorii, Dascălu ar fi pus la dispoziţia aceluiaşi om de afaceri mai multe date nedestinate publicităţii, informaţii menite să îi asigure câştigarea unor licitaţii organizate de CNAIR.

„Astfel, pentru demersurile descrise, inculpatul Florea Dascălu ar fi primit în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei şi foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12 iulie suma de 10.000 lei, iar în data de 22 octombrie suma de 10.000 lei şi foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârşirea infracţiunii flagrante”, arată DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Te-ar mai putea interesa și
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice – sondaj IRES
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele ...
Impactul fenomenelor meteo extreme îi face pe români să conștientizeze din ce în ce mai mult riscurile la care sunt expuși și să fie......
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de retail media
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de ...
Retailerul francez Auchan a investit până acum aproximativ 3 milioane de euro în Auchan Retail Media, prima regie de retail ...
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul ...
Grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu, a depășit stadiul fizic de 55% la lucrările pentru lotul 3 al Autostrăzii ...
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
Ministrul interimar al investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat vineri că "1,4 miliarde de ...