DNA: Membru al comisiei de licitaţie din Metrorex, trimis în judecată în dosarul privind achiziţia de trenuri

- Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Valeriu Picu, angajat al Metrorex SA, membru al comisiei de licitaţie, în dosarul privind achiziţia de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon.
Economica.net - mar, 15 dec. 2015, 09:56
DNA: Membru al comisiei de licitaţie din Metrorex, trimis în judecată în dosarul privind achiziţia de trenuri

El este acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În dosar a fost deferit justiţiei şi Ovidiu Băncescu, angajat al unei societăţi comerciale participante la licitaţie, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES, în 26 iunie 2014, Metrorex SA a lansat procedura de achiziţie publică pentru atribuirea acordului – cadru ‘Achiziţia de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon’, având ca obiect cumpărarea a cel mult 51 trenuri noi de metrou (a câte şase vagoane).

DNA precizează că valoarea estimată a contractului s-a stabilit la suma de 1.556.259.680 lei, sursa de finanţare urmând a se asigura din credit extern garantat de stat (B.E.I.) şi de la bugetul de stat. Acordul-cadru urma a se perfecta cu un singur operator economic, pentru o durată de 84 luni.

‘Procedura de achiziţie este cea a licitaţiei deschise, valoarea estimată fiind de 1.556.259.680 lei, iar criteriul de evaluare a ofertelor este reprezentat de ‘oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic’. În acest context, în perioada octombrie 2014 – martie 2015, Ovidiu Băncescu l-a determinat pe Valeriu Picu, membru al comisiei de licitaţie, să furnizeze, în mod continuu, informaţii cu caracter confidenţial vizând desfăşurarea licitaţiei, reprezentanţilor uneia dintre societăţile participante la licitaţie. Aceste informaţii se refereau inclusiv la ofertele şi condiţiile celorlalţi contracandidaţi, având ca rezultat vicierea gravă a procedurii de licitaţie’, susţin procurorii.

Anchetatorii au reţinut că informaţiile confidenţiale erau oferite atât în scopul adjudecării licitaţiei de către firmă respectivă, cât şi pentru ca Valeriu Picu să continue să încaseze foloase (contravaloarea traducerilor solicitate de Băncescu şi efectuate prin intermediul unei PFA aparţinând unei rude a angajatului Metrorex).

DNA menţionează că firma respectivă a fost desemnată câştigătoare, însă contractul de atribuire nu a fost încheiat din cauză că, în prezent, procedură este suspendată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
UE – Comisarul pentru agricultură, „îngrijorat” de viitorul buget pentru PAC
UE – Comisarul pentru agricultură, „îngrijorat” de viitorul buget pentru PAC
Comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen, şi-a exprimat "îngrijorarea" miercuri, la Paris, în contextul în care se apropie un Consiliu European crucial pentru buget, în special......
Un petrolier a fost lovit de mai multe proiectile în largul Qatarului, înregistrându-se victime (agenţie maritimă)
Un petrolier a fost lovit de mai multe proiectile în largul Qatarului, înregistrându-se victime (agenţie maritimă)
Un petrolier care naviga în largul Qatarului a raportat că a fost lovit "de mai multe proiectile" şi a semnalat un număr ...
Curtea de Conturi Europeană (ECA) estimează că 3,8% din bugetul UE a fost cheltuit necorespunzător în 2025
Curtea de Conturi Europeană (ECA) estimează că 3,8% din bugetul UE a fost cheltuit necorespunzător în 2025
Curtea de Conturi Europeană (ECA) avertizează că nivelul estimat al erorii în cheltuielile UE rămâne prea ridicat, ...
Jaguar Type 01, GT-ul electric de 130.500 de dolari, a fost lansat la New York
Jaguar Type 01, GT-ul electric de 130.500 de dolari, a fost lansat la New York
Grupul britanic Jaguar Land Rover (JLR), controlat de holdingul indian Tata Motors, a lansat oficial în New York noul model ...