DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită

Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost reţinut de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de constituirea uni grup infracţional şi luare de mită.
AGERPRES - mie, 14 oct. 2026, 15:14
DNA - Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de marţi, a lui Mihai Niţă, şef al SPCRPCIV Ilfov, cu gradul profesional de subcomisar de poliţie, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată (36 de acte materiale).

De asemenea, anchetatorii au dispus reţinerea lui Cosmin Dobre, coordonator al Compartimentului regim permise de conducere şi examinări din cadrul SPCRPCIV Ilfov, cu gradul profesional de inspector principal de poliţie, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată (14 acte materiale), scrie Agerpres.

Miercuri, cei doi vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, a anunţat DNA.

Totodată, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu ziua de marţi, faţă de Dan-Mircea Grigore, subinspector de poliţie în cadrul SPCRPCIV Ilfov, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi luare de mită.

„În cauză, se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, agenţi de poliţie şi instructori ai şcolilor de şoferi, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită în formă simplă sau continuată şi dare de mită”, se menţionează în comunicat.

Anchetatorii notează că, în cursul anului 2026, Mihai Niţă, în calitatea menţionată anterior, ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, format din angajaţi ai SPCRPCIV Ilfov şi instructori auto, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie. Grupul ar fi avut o structură organizată pe trei paliere, cu roluri bine determinate.

„Palierul examinatorilor, structurat în două categorii, respectiv intermediari şi facilitatori, era format din examinatori din cadrul SPCRPCIV Ilfov, care ar fi avut rolul de a facilita promovarea probei practice pentru obţinerea permisului de conducere prin diverse metode aparent legale sau dificil de probat, precum alegerea unor trasee care să nu pună probleme candidaţilor, acţionarea pedalelor autoturismului (frână sau ambreiaj) în timpul examenului, fără consemnarea intervenţiei, ori neconsemnarea unor abateri sau greşeli comise de candidaţi”, arată procurorii.

Membrii palierului instructorilor auto ar fi avut rolul de a identifica persoane interesate de programarea preferenţială, „cu celeritate”, la proba practică, precum şi de a colecta bani de la alţi instructori sau de la elevii şcolilor de şoferi, în schimbul facilitării promovării examenului, iar sumele astfel colectate ar fi fost remise ulterior examinatorilor sau de Mihai Niţă, în calitate de şef al serviciului, indică DNA.

Cu privire la palierul lucrătorilor de la ghişee, anchetatorii spun că ar fi fost format din angajaţi ai serviciului care ar fi sprijinit activitatea grupului prin programarea preferenţială, „peste rând”, a unor persoane la proba practică, precum şi prin urgentarea soluţionării cererilor privind eliberarea sau preschimbarea permiselor de conducere şi emiterea certificatelor ori a plăcuţelor de înmatriculare, în schimbul unor sume de bani destinate acestora sau altor membri ai grupului.

„Astfel, în perioada ianuarie – august, inculpatul Mihai Niţă ar fi primit, în mod repetat, de la mai multe persoane, sume de bani cuprinse între 100 de lei şi 600 de euro, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, constând în suplimentarea locurilor disponibile, coordonarea activităţii subordonaţilor în vederea facilitării programării şi promovării probei practice pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi a urgentării soluţionării cererilor privind eliberarea sau preschimbarea permiselor de conducere şi eliberarea altor documente la ghişeu”, precizează procurorii.

DNA mai menţionează că, în perioada martie – august, Cosmin Dobre ar fi primit, în mod repetat, de la mai multe persoane, sume de bani cuprinse între 100 şi 700 de lei, precum şi alte foloase care nu i se cuvin, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, constând în coordonarea activităţii subordonaţilor în vederea facilitării programării şi promovării probei practice pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi a urgentării soluţionării cererilor privind eliberarea sau preschimbarea permiselor de conducere şi eliberarea altor documente la ghişeu.

„La data de 30 martie, inculpatul Dan-Mircea Grigore ar fi primit o sumă de bani de la o persoană, în schimbul facilitării promovării de către un candidat a probei practice pentru obţinerea permisului de conducere, susţinută în aceeaşi zi”, susţin anchetatorii.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...