DNSC avertizează cu privire la o tentativă de fraudă online care folosește imaginea instituției și a Poliției Române

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unor tentative de fraudă sub pretextul unei false notificări despre o amendă online din partea DNSC şi a Poliţiei Române, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 31 oct. 2025, 20:35
DNSC avertizează cu privire la o tentativă de fraudă online care folosește imaginea instituției și a Poliției Române

„În cursul zilei de astăzi, mai mulţi utilizatori au raportat o nouă tentativă de fraudă, propagată prin intermediul afişajelor de tip pop-up pe diverse website-uri, de regulă cu conţinut pentru adulţi. Utilizatorul pare a fi notificat că dispozitivul este blocat datorită navigării repetate pe site-uri cu conţinut ilegal. Sub pretextul acestei false notificări, se solicită plata unei amenzi de 2.500 de RON, către Poliţia Română”, arată DNSC într-o postare pe propria pagină de Facebook.

Potrivit sursei citate, atacatorii se bazează pe emoţionarea potenţialelor victime, care din pricina ruşinii, nu ar raporta mai departe aceste tentative autorităţilor din domeniu. Ulterior, după ce este speriat de notificarea falsă, utilizatorul este redirecţionat către un portal de plată unde este afişat logo-ul DNSC şi prin care sunt solicitate datele de card. „Bineînţeles, nu este vorba despre o notificare autentică sau amendă veridică, totul fiind parte dintr-o tentativă de fraudă”, atrag atenţia experţii DNSC.

În acest context, DNSC transmite utilizatorilor şi recomandări pentru protejarea datelor şi a dispozitivelor.

„Verifică întotdeauna autenticitatea unor notificări oficiale din partea autorităţilor, prin canale de comunicare separate. Nu introduce date personale sau bancare pe site-uri suspecte. Autorităţile din România nu transmit amenzi prin intermediul unor notificări sau ferestre de tip pop-up pe site-uri. Fii atent la greşeli gramaticale sau de exprimare care pot indica faptul că este vorba despre o capcană online lansată de atacatori nevorbitori de limba română”, sunt principalele recomandări ale Directoratului.

În cazul în care au fost furnizate datele cardului şi plata a fost efectuată, este important ca banca să fie anunţată imediat pentru blocarea instrumentului de plată, iar ulterior să se depună o plângere la Poliţie, mai transmit experţii DNSC.

Nu în ultimul rând, ei recomandă ca astfel de incidente să fie raportate către DNSC prin numărul de telefon 1911 sau pe pnrisc.dnsc.ro pentru a putea avertiza şi alţi utilizatori din mediul online despre aceste metode. „Notifică familia, prietenii şi cunoscuţii despre acest scenariu folosit de atacatori, pentru a-i ajuta să se protejeze în viitor!”, au mai transmis specialiştii DNSC pe reţeaua de socializare.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj informează că va demara marți lucrările necesare pe sectorul afectat de o nouă surpare de la kilometrul 66 al Autostrăzii A10 Sebeș -......
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Cotațiile petrolului au înregistrat scăderi moderate luni, după ce OPEC+ a decis să majoreze din nou țintele de producție ...
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, cu afaceri de peste 63 de milioane de euro
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, ...
STRABAG SE a semnat un acord pentru achiziția constructorului român Daroconstruct din Iași. Firma este deținută de omul ...
Autostrada Unirii A8: CNIR a emis ordinul de începere în august a proiectării pentru tronsonul Iași – Ungheni
Autostrada Unirii A8: CNIR a emis ordinul de începere în august a proiectării pentru tronsonul Iași – Ungheni
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis ordinul de începere pentru tronsonul Iași - Ungheni din Autostrada ...