Doar 13% din 1,2 milioane de bugetari au funcţii publice, restul sunt şefi şi funcţionari cu statut special

Economica.net
21 08. 2016
bugetari_69925800

Avem o administraţie mare, matură biologic şi profesional, dar elitistă, în care puţini fac efectiv administraţie publică, unde majoritare sunt femeile şi salariile cunosc îndeosebi extremele. Pe o parte, cifre prinse succint şi ca „în treacăt” în documente strategice ale statului arată că de fapt administraţia românească este mare doar pe hârtie, fiindcă din cei 1,2 milioane de bugetari, numai puţin peste o sută de mii asigură efectiv serviciul public. Pe de altă parte, în România sunt peste opt milioane de persoane apte de muncă, cu vârstă activă, din care doar puţin peste patru milioane muncesc legal. Din aceştia, 1,2 milioane sunt bugetari şi şi mai puţini sunt în corpul funcţionarilor care îndeplinesc actul administrativ. O concluzie evidentă: trei milioane de salariaţi ţin în spate circa 19 milioane de persoane: bugetari, pensionari, pauperi buni de muncă şi şomeri, asistaţi social, copii. În România avem 4.361 de autorităţi şi instituţii publice, în care funcţionari publici sunt aproximativ 60% femei.

O altă informaţie care descrie nivelul la care se află administraţia de la noi este aceea care arată că numai 9% din bugetari au studii în administraţie publică, restul sunt economişti – 27%, absolvenţi de studii tehnice – 23% şu jurişti – 18%. Mai mult, bugetarii de la noi au depăşit şi vârsta maturităţii biologice, dar şi profesionsale: 39,24% au vârste între 40 şi 50 de ani, 29,31%, între 50 şi 60 de ani, 5,56%- peste 60 de ani, 22,40% au vârste între 30 şi 40 de ani şi numai 3,49% au sub 30 de ani. În funcţie de nivelul de profesionalizare, funcţionarii publici de execuţie sunt: consilieri superiori- 59,10%, consilieri principali- 22,52%, asistenţi- 14,17% şi debutanţi- 4,21%. În concluzie, din totalul de funcţii publice, în clasa I de salarizare sunt 11.513 funcţionari, 1.763- clasa a II-a şi 27.577 din clasa a III-a. În Bucureşti se află cei mai mulţi funcţionari de execuţie: peste 5.000. Citește mai multe pe Mediafax.