Doar 24% dintre respondenții unui studiu Roland Berger cred că Romănia va avea creștere economică în 2025
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2024/11/europa_fonduri_europene_zona_euro_uniunea_europeana_mecanism_20183800_19075000.jpg)
Fondurile locale rămân însa optimiste în ceea ce privește activitatea lor – Peste 50% dintre respondenți se așteaptă la o creștere a numărului de fuziuni și achiziții (M&A) realizate de fondurile de PE în România în acest an, comparativ cu anul trecut. De asemenea, 40% dintre participanți consideră că ocaziile de a investi din 2025 vor fi mai atractive decât cele din 2024.
În 2024, fondurile de Private Equity (PE) au realizat în Romania 9 achiziții și 11 exituri. Dacă includem și achizițiile de tip add-on (firme mai mici care se adaugă la o firmă aflată deja în portofoliul unui fond de investiții. Acea companie existentă este cunoscută sub numele de platformă-cea pe care se construiește- n.red), România a fost anul trecut a doua cea mai activă piață de Private Equity din Europa Centrală și de Est.
Strângerea de capital a fost una dintre principalele priorități în 2024, fondurile locale și regionale reușind să atragă peste 2 miliarde de euro. În 2025, principalele priorități ale fondurilor de Private Equity din România vor fi achiziția de noi companii și dezvoltarea celor din portofoliu.
În 2025, investițiile noi se vor concentra în mod special pe industriile IT și Servicii Medicale. Sectorul Bunurilor de Larg Consum și Retail – cel mai dinamic în 2024, cu cele mai multe achiziții și exituri pe piața locală – coboară pe locul 3 în topul preferințelor fondurilor locale în acest an.
Interes sporit pentru achizițiile complementare (add-on) și optimizarea eficienței companiilor din portofoliu. Inteligența artificială câștigă tot mai mult teren în industria de Private Equity, atât pe plan local, cât și internațional.
Deși percepția asupra situației macroeconomice locale este relativ rezervată, mai mult de jumătate dintre fondurile de Private Equity (PE) active în România se așteaptă la o creștere a numărului de fuziuni și achiziții (M&A) în sectorul local de PE în 2025, comparativ cu anul precedent, conform studiului Roland Berger „Perspectiva industriei de Private Equity în 2025”.
Aproximativ 3.000 de profesioniști din industria de Private Equity din Europa au fost invitați să participe la studiu. În România, peste 80% dintre fondurile active pe piața locală au răspuns invitației, iar în Europa Centrală și de Est, rata de participare a depășit 50%.
„În 2024, fondurile de Private Equity din România au realizat 9 achiziții, comparativ cu 13 în 2023, ceea ce reprezintă o ușoară scădere, și 11 exituri, un număr în creștere față de cele 7 înregistrate în anul anterior. Dacă includem și achizițiile de tip add-on, România a înregistrat in 2024 al doilea cel mai mare număr de tranzacții PE din Europa Centrală și de Est. De asemenea, a avut una dintre cele mai mari creșteri anuale ale numărului de tranzacții în CEE, alături de Slovacia și Ungaria, deși celelalte două pleacă de la un nivel mai scăzut”, precizeaza Szabolcs Nemes, Managing Partner, Roland Berger România.