Doar 25% din locuințe au o asigurare obligatorie PAD, dar românii spun că sunt interesați să-și protejeze bunurile
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/03/Asigurare-PAID-locuinte-630x420.jpg)
„Interesul românilor pentru protejarea locuinţelor este un semnal important. Cu toate acestea, este esenţial ca acesta să se transforme şi în acţiuni concrete. Asigurarea locuinţei înseamnă, înainte de toate, să conştientizăm că ne putem baza pe un sprijin financiar în situaţia în care riscurile devin realitate. Informarea corectă este primul pas către o protecţie financiară adecvată”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR, citat în comunicat.
Potrivit cercetării, interesul pentru protejarea locuinţelor este mai pronunţat în rândul persoanelor cu vârsta de peste 35 de ani şi al celor din mediul rural. La nivel regional, se remarcă Sudul, Bucureştiul şi Dobrogea.
De asemenea, aproximativ 19% dintre locuinţele românilor beneficiază de protecţia oferită de o asigurare facultativă, chiar dacă numărul poliţelor în vigoare a crescut constant în ultima perioadă.
Interesul pentru protecţie este însoţit de un nivel ridicat de cunoaştere a obligaţiei legale: 83% dintre români ştiu că trebuie să îşi asigure locuinţa împotriva dezastrelor naturale prin poliţa PAD. Totuşi, doar 55% cunosc faptul că proprietarii care nu deţin această asigurare pot fi amendaţi.
Diferenţa de 28 de puncte procentuale arată că mesajul despre obligativitate ajunge la mai mulţi oameni decât informaţia despre consecinţele nerespectării ei sau decât certitudinea unei eventuale sancţiuni, potrivit comunicatului.
Pentru proprietari, un pas esenţial este înţelegerea diferenţei dintre asigurarea obligatorie şi cea facultativă şi a modului în care cele două funcţionează împreună.
Astfel, poliţa PAD acoperă, în limitele stabilite prin lege, pagubele produse locuinţelor de cutremure, inundaţii naturale şi alunecări de teren. Suplimentar, o asigurare facultativă completează această protecţie şi poate include atât clădirea, cât şi bunurile din interior, pentru riscuri suplimentare precum incendii, explozii sau furtuni, în funcţie de condiţiile contractuale.
Alegerea unei poliţe facultative presupune, aşadar, cunoaşterea bunurilor asigurate, a riscurilor acoperite, a valorilor asigurate, a modului în care se poate beneficia de despăgubire şi a situaţiilor neacoperite prin poliţă.
În acest context, pe parcursul lunii octombrie, UNSAR derulează campania „Fii #sigurACASĂ! În fiecare zi”, prin care aduce în atenţia publicului importanţa prevenirii riscurilor, a informării despre asigurări şi a protecţiei financiare a locuinţei.
„Prin „Fii #sigurACASÄ! În fiecare zi”, pornim de la o preocupare pe care o împărtăşesc mulţi români: siguranţa casei şi a bunurilor lor. Aducem mai aproape de proprietari informaţii şi explicaţii despre asigurările facultative, pentru ca interesul să se transforme în decizii informate şi măsuri concrete de protecţie”, a precizat Alina Bărbulescu, coordonator Secţiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR.
Informarea, prevenţia şi asigurarea se completează reciproc, contribuind la reducerea impactului financiar al evenimentelor neprevăzute asupra familiilor, se mai arată în comunicat.
Înfiinţată în 1994, UNSAR reprezintă 23 de companii de profil, care deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, organizaţia este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.