Doar 9% din hameiul din berea noastră mai este românesc

Senatorul Akos Daniel Mora, iniţiatorul primei ediţii a Festivalului Hameiului din Transilvania, care se desfăşoară la Sighişoara în acest sfârşit de săptămână, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că producătorii autohtoni mai asigură doar 9% din necesarul de hamei al României, în condiţiile în care în anul 1995, când a început privatizarea acestui sector, îl acopereau în întregime.
Economica.net - D, 08 sept. 2013, 08:46
Doar 9% din hameiul din berea noastră mai este românesc

”Vorbim despre o tradiţie de peste 500 de ani în cultivarea hameiului din Ardeal şi din România şi sunt extrem de supărat când constat că România pierde foarte multe capacităţi de producţie, atât în industrie, cât şi în agricultură. De aceea, dacă sunt ţări care se mândresc cu mult mai puţin cu ceea ce are România, nu văd de ce noi, care avem o tradiţie de peste 500 de ani în cultivarea acestei plante, să nu o facem. România a pierdut după 1995 nu mai puţin de 2.100 hectare de structuri de susţinere a culturii de hamei, care echivalează cu pierderea a peste 100 de milioane de euro. (…) În acest moment, faţă de 2.700 de hectare cât aveam pe vremuri ca structură de susţinere, mai avem 600 de hectare în picioare, din care se cultivă doar 250 hectare. Aceste suprafeţe mai asigură doar 9% din necesarul de hamei din ţară – până în 1995 asiguram 100%”, a afirmat Akos Daniel Mora, a cărui familie deţine o firmă de producere şi prelucrare a hameiului.

Acesta a arătat că cei care ocupă efemer o poziţie publică au datoria de a conserva ceea ce există în ţară pentru a nu se mai pierde capacităţi de producţie, aşa cum a făcut Ungaria, care acum încearcă să reînfiinţeze culturile de hamei.

”Ţări precum Ungaria au făcut aceleaşi greşeli pe care acum le face şi România şi nu am reuşit să învăţăm de la ei nimic. Acum Ungaria se chinuieşte să îşi reînfiinţeze culturile de hamei după ce le-a distrus după acelaşi proces ca şi noi, prin privatizări, când am vândut la fier vechi un mare şi important sistem de susţinere a hameiului, de sute de milioane de euro. (…) Deci nu doar că statul trebuie să facă investiţii, dar nu a fost în stare să menţină ceea ce avea. Prost management, proastă gândire şi proastă punere în practică a unei privatizări. De aceea, deputatul, senatorul, preşedintele de consiliu judeţean, consilieri şi cei care au poziţii publice, care au puterea să facă ceva, trebuie să intervină. Pentru că o ţară nu are voie să piardă două lucruri: energia şi mâncarea”, a susţinut senatorul PNL.

Akos Daniel Mora a precizat că această plantă, odată pierdută din punct de vedere al infrastructurii şi al capacităţilor de producţie, nu mai poate fi reînfiinţată decât cu foarte mari eforturi.

Potrivit acestuia, cultura de hamei este una extrem de productivă întrucât are un randament ridicat.

”Cultivarea hameiului are cel puţin două avantaje: produce, din punct de vedere al bugetului de stat, al impozitelor şi taxelor, de cel puţin 11 ori mai mult decât o cultură tradiţională de grâu sau porumb; al doilea avantaj este că pe unitatea de suprafaţă forţa de muncă este foarte mare”, a arătat Akos Daniel Mora.

Acesta a adăugat că producţia de hamei din acest an a fost mai bună decât anul trecut, întrucât în lunile mai şi iunie au fost ploi, ceea ce a însemnat ”un plus de vigoare”.

În România mai există doar cinci producători de hamei, 85% din producţia de hamei fiind realizată în judeţul Mureş.

Începând de vineri până duminică, municipiul Sighişoara găzduieşte prima ediţie a Festivalului Hameiului din Transilvania (Transylvania Hop Fest), pentru a marca 500 ani de tradiţie în cultivarea hameiului în zonă, la care sunt invitaţi atât producători de materie primă, cât şi de bere.

Te-ar mai putea interesa și
Ședință de Guvern. Se împart banii pentru primăriii și Consilii Județene, programul „Anghel Saligny”
Ședință de Guvern. Se împart banii pentru primăriii și Consilii Județene, programul „Anghel Saligny”
Guvernul va stabili în şedinţa de astăzi, prin hotărâre, criteriile de prioritizare a solicitărilor de transfer pentru Programul naţional de investiţii "Anghel Saligny" în 2026....
Câți bani ți-ar fi suficienți. Despre moștenirea pe care o construim
Câți bani ți-ar fi suficienți. Despre moștenirea pe care o construim
Cât este suficient să avem? Cât ai nevoie ca să trăiești confortabil, dar și cu sens? Cât este potrivit să lași ...
InvestEU – UniCredit şi FEI deblochează până la 890 milioane euro pentru a accelera creşterea IMM-urilor în Europa
InvestEU – UniCredit şi FEI deblochează până la 890 milioane euro pentru a accelera creşterea IMM-urilor în Europa
UniCredit şi Fondul European de Investiţii (FEI) au semnat, miercuri, la Viena, una dintre cele mai ample tranzacţii de ...
IMM România cere reguli mai flexibile pentru angajarea muncitorilor străini
IMM România cere reguli mai flexibile pentru angajarea muncitorilor străini
IMM România solicită modificarea proiectului de ordonanţă de urgenţă privind recrutarea lucrătorilor din state terţe, ...