DOCUMENT. Rectificare bugetară. Prognoza pe care vor lucra Finanțele. Cursul de schimb valutar ajunge la 5,6 lei pe euro. Unde ajunge salariul mediu și cu cât scade economia

Rectificare bugetară. Comisia Națională de Strategie și Prognoză a trimis datele economice în baza cărora se va construi proiectul de rectificare bugetară. Cel mai probabil, proiectul va fi gata chiar mâine. Cât estimează CNSP că vor fi cursul de schimb valutar, PIB și salariul mediu net în perioada 2026-2029.
Şerban Buşcu - J, 29 oct. 2026, 16:45
DOCUMENT. Rectificare bugetară. Prognoza pe care vor lucra Finanțele. Cursul de schimb valutar ajunge la 5,6 lei pe euro. Unde ajunge salariul mediu  și cu cât scade economia

România va fi în recesiune în 2026, cu o scădere a PIB de 0,4%, arată datele CNSP consultate de Economica.net. Între 2027 și 20230 urmează să avem creștere economică, între 1,7% și 2,4%. De asemenea, estimează CNSP, cursul de schimb valutar va încheia anul 2026 la o medie de 5,22 lei per euro, urmând ca din 2027 leul să se deprecieze gradual, până la 5,6 lei pe euro în 2029.

În 2027, cursul mediu, arată sursa citată, va fi de 5,38%.  De asemenea, salariul mediu net ar urma să fie de 5,517 lei în 2026, cu circa 250 de lei mai mare decât în 2025. În 2027 se estimează că salariul urcă la 5.791 de lei, urmând ca la orizontul anului 2029 să ajungă la 6.400 de lei.

Toate aceste date vor fi folosite pentru construcția primei rectificări bugetare cu actualul guvern, care va fi gata zilele următoare și care se va concentra mai ales pe cheltuielile urgente, conform informațiilor noastre. Mai jos, toți parametrii estimați de CNSP

Te-ar mai putea interesa și
Economia americană a înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al treilea
Economia americană a înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al treilea
Ritmul de creştere a economiei americane a accelerat în trimestrul al treilea, pe măsură ce cheltuielie solide ale consumatorilor şi investiţiile firmelor în echipamente care au legătură cu......
De ce a tăiat HiSky din zborurile spre New York și ce spune despre notificarea transmisă de ROMATSA
De ce a tăiat HiSky din zborurile spre New York și ce spune despre notificarea transmisă de ROMATSA
Compania aeriană HiSky a suspendat zborurile directe de la București spre New York pe perioada iernii ca urmare a prețului ...
Criza energetică se adâncește. Autoritățile caută soluții „să trecem iarna”
Criza energetică se adâncește. Autoritățile caută soluții „să trecem iarna”
Situaţia în acest moment nu este printre cele mai bune şi toţi factorii trebuie să se implice şi să găsească soluţii ...
Dinu, DNSC: Apar din ce în ce mai multe vulnerabilităţi sistemice, uneori chiar la câteva zile apare câte un incident relevant
Dinu, DNSC: Apar din ce în ce mai multe vulnerabilităţi sistemice, uneori chiar la câteva zile apare câte un incident ...
Securitatea cibernetică este din ce în ce mai prezentă la ştiri, vedem din ce în ce mai multe vulnerabilităţi sistemice ...