Doi ani pierduţi pentru Europa

În mai 2010, şefii statelor din zona euro au luat o decizie fără precedent: să acorde ajutor financiar unui stat din uniunea monetară. După ani de iresponsabilitate fiscală şi minciună, Grecia nu mai putea sta pe picioarele sale. Avea un munte de datorii care îşi aşteptau scadenţa, un deficit uriaş ce trebuia finanţat şi nu mai era nimeni dispus să dea bani.

Aşa că au dat statele europene şi Fondul Monetar Internaţional. 110 miliarde de euro prima dată şi mai urmează încă 130 de miliarde de euro. După primul bailout, în mâna creditorilor privaţi au mai rămas 204 miliarde de euro, şi alte 50 de miliarde au ajuns la BCE. Astfel cea mai mare parte a datoriei elene a fost transferată de la privaţi (bănci, fonduri de hedging, asigurători) la populaţia Europei. Restructurarea datoriei, care este, în cele din urmă, un default, va tăia doar 100 de miliarde de euro dintr-o datorie de 350 de miliarde de euro.

Mai rămân 250 de miliarde, din care aproximativ 150 sunt în mâinile celorlalte ţări europene şi 100 la creditorii privaţi. Dacă nu se va produce rapid o nouă restructurare a datoriei deţinute de privaţi – aşa cum arată piaţa deja –, aceasta va fi transferată la contribuabilii din Zona euro, care garantează emisiunile de obligaţiuni ale Fondului de bailout, instrument prin care sunt finanţate ţările falimentare (în cazul Greciei abia acum urmează să fie folosit. Primul bailout s-a făcut prin contribuţii directe).

Încă din 2010 au existat suficienţi economişti care au spus că un default al Greciei este inevitabil, şi că este nevoie ca acesta să fie declarat cât mai rapid. S-au pierdut doi ani. Doi ani au fost sacrificaţi pentru ca băncile să iasă din această afacere cât mai bine. În doi ani economia Greciei a suferit cumplit. Rata şomajului aproape că s-a dublat la 21%, peste jumătate din tineri nu au loc de muncă. PIB a căzut cu 3,5% în 2010 şi 5,5% în 2011, şi urmează să mai cadă cu 4-5% în 2012 şi 2013. O ajustare s-ar fi produs oricum, pentru că un faliment nu aduce imediat bunăstare, mai ales fără o monedă independentă, dar s-ar fi atins punctul de inflexiune.

Mai rău pentru Grecia şi pentru destule alte ţări europene este că lucuruile nu se termină aici. Grecia este încă ameninţată cu expulzarea din zona euro, în condiţiile în care o să-i fie greu să atingă ţintele impuse de Troikă, ceea ce ar face şi mai usturătoare consecinţele amânării deciziilor.

Instabilitatea din Europa a făcut şi ca apetitul pentru risc al investitorilor să piară. Aşa că economia a început să-şi piardă din viteză şi va reintra în recesiune, cu toate consecinţele sociale: şomaj mai ridicat, neplata datoriilor.

Zona euro este încă pe paleative monetare, Banca Centrală Europeană injectând peste 1.000 de miliarde de euro în sistemul bancar. Finanţarea Italiei şi Spaniei a devenit mai ieftină, însă nimeni nu ştie cum o să iasă BCE din situaţia pe care a creat-o şi ce se va întîmpla peste trei ani când datoriile băncilor la Centrală ajung la scadenţă.