Doi călugări morţi la un schit din Vâlcea. Cauza probabilă, intoxicaţie cu monoxid de carbon

Concluzia a fost trasă deoarece în chilia celor doi se simţea un puternic miros de hidrocarburi.
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 21:10

Decesul celor doi călugări de la Schitul Scundu din judeţul Vâlcea, găsiţi morţi în chilie de un preot, a fost cauzat, cel mai probabil, de intoxicarea cu monoxid de carbon.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vâlcea, călugării, unul de 35 de ani, din Călimăneşti (Vâlcea), iar celălalt de 48 de ani, din judeţul Timiş, au fost găsiţi morţi în chilie de preotul schitului, care s-a alertat că aceştia nu veneau la slujbă.

„Din primele cercetări nu sunt urme de violenţă, iar în cameră se simte un miros puternic de hidrocarburi, de gaze şi, cel mai probabil, cei doi au murit intoxicaţi. Medicul legist se află aici, la schit, pentru a continua investigaţiile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.

Doi călugări de la Schitul Scundu din judeţul Vâlcea au fost găsiţi morţi, miercuri, de către un preot, care a sunat la 112 pentru a anunţa incidentul, în chilie fiind descoperit un generator de energie electrică care funcţiona pe benzină.

„Am fost anuntaţi că doi călugari de la Schitul Scundu din localitatea Scundu, din apropiere de municipiul Drăgăşani, au fost găsiţi decedaţi de către un preot care a anunţat imediat Poliţia. Călugării au 35, respectiv 45 de ani. Pe corpurile lor, la o primă examinare, nu există urme de violenţă, ei fiind găsiţi în aceeaşi chilie, zonă în care era şi un generator de energie electrică, funcţionabil pe benzină”, declara purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.

Te-ar mai putea interesa și
Circa 30% din școlile din România au calculatoare recondiționate primite din donații. Începe o nouă campanie de colectare
Circa 30% din școlile din România au calculatoare recondiționate primite din donații. Începe o nouă campanie de colectare
Peste 38.000 de calculatoare de la cetățeni și companii au fost recondiționate și donate, ajungând la peste 700.000 de elevi și profesori (aproximativ 30% din școlile din țară) în cadrul......
TIR-urile, la control! A fost deschisă prima parcare de pe Centura București dedicată controlului traficului greu
TIR-urile, la control! A fost deschisă prima parcare de pe Centura București dedicată controlului traficului greu
Secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma anunță joi, alături de ISCTR și Regionala de Drumuri București, operaționalizarea ...
Dacia a anunțat oficial numele viitorului său model electric de oraș: Spring!
Dacia a anunțat oficial numele viitorului său model electric de oraș: Spring!
În ciuda declarațiilor anterioare ale unor oficiali și ale așteptărilor, Dacia nu va avea două modele electrice de ...
Anunț oficial pentru toți cei care trec granița vineri seară: CNAIR oprește aplicația e-Tarifare. Ce vămi sunt afectate
Anunț oficial pentru toți cei care trec granița vineri seară: CNAIR oprește aplicația e-Tarifare. Ce vămi sunt afectate
Funcţionarea aplicaţiei e-Tarifare va fi întreruptă pentru maximum două ore, vineri seara, pentru efectuarea de lucrări ...