Doi dintre militarii care au profanat cadavrele unor talibani au fost identificaţi

Economica.net
13 01. 2012

Potrivit Marinei americane, numele lor nu vor fi făcute publice, pentru a nu influenţa mersul anchetei. CNN relatează că militarii ar face parte din Batalionul 3 al Regimentului 2 de Marină.

Batalionul respectiv a participat la mai multe misiuni de luptă şi de menţinere a păcii în Irak şi Afganistan, dar şi la Gunantanamo.

Autorităţile americane au condamnat la unison comportamentul militarilor. Secretarul de stat Hilary Clinton s-a declarat consternată, iar şeful Pentagonului a promis pedepsirea vinovaţilor.

La rândul său, preşedintele afgan a calificat episodul drept inuman şi condamnabil.

În înegistrarea video care a apărut în presă sunt surprinşi patru bărbaţi purtând uniforma americană în timp ce urinează pe trei cadavre însângerate, conştienţi că sunt filmaţi de o altă persoană.