Doi membri ai Congresului american propun includerea Taiwanului printre aliații strategici ai SUA din afara NATO

Preşedintele Comitetului pentru Relaţii Externe din Senatul SUA, democratul Bob Menéndez (foto), susţinut de republicanul Lindsey Graham, a propus miercuri sporirea ajutorului militar american pentru Taiwan şi desemnarea acestei insule drept aliat strategic nemembru al NATO, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 04 aug. 2022, 17:40
Doi membri ai Congresului american propun includerea Taiwanului printre aliații strategici ai SUA din afara NATO

Congresmenul democrat şi-a explicat propunerea într-un articol în The New York Times, după controversata vizită efectuată în Taiwan de preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, în urma căreia China a recurs la represalii constând în sancţiuni economice împotriva Taiwanului şi începerea de joi a unor ample manevre militare în jurul acestei insule.

Iniţiativa lui Menéndez, impulsionată de acesta împreună cu senatorul republican Lindsey Graham, are în vedere o asistenţă militară pentru Taiwan în valoare de 4,5 miliarde de dolari în următorii zece ani.

Propunerea mai cuprinde recunoaşterea Taiwanului ca aliat militar al SUA în afara NATO, ceea ce ar strânge ”legăturile militare şi de securitate” între SUA şi Taiwan, plus că ar facilita participarea Taiwanului în organisme internaţionale, a explicat Bob Menéndez.

Statele Unite au desemnat 19 ţări ca aliaţi strategici în afara NATO, ultimele două fiind Columbia şi Qatar, statut care le oferă respectivelor state facilităţi militare şi comerciale în relaţiile cu SUA.

Iniţiativa lui Menéndez propune de asemenea ”impunerea de consecinţe economice Beijingului în urma măsurilor ostile împotriva Taiwanului”, cum ar fi de pildă sancţiuni financiare sau interdicţii de călătorie.

Dacă această iniţiativă va fi aprobată, remarcă promotorul ei, aceasta ar fi cea mai semnificativă legislaţie referitoare la politica externă a SUA faţă de Taiwan după adoptarea în 1979 a Legii Relaţiilor cu Taiwan, ce stabileşte sprijinul Washingtonului pentru politica ”unei singure Chine”.

Vizita efectuată săptămâna aceasta de Nancy Pelosi, sfidând avertismentele Chinei, a fost prima a unui preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a SUA în Taiwan după cea a republicanului Newt Gingrich în 1997.

Deşi Casa Albă afirmă că nu susţine independenţa Taiwanului, vizita lui Pelosi este pentru Beijing o dovadă de sprijin în acest sens. Taiwanul are propriul guvern de la victoria comuniştilor în partea continentală a Chinei, în 1949, dar Beijingul consideră acest teritoriu ca fiind una din provinciile sale şi ameninţă că va recurge la forţă în cazul în care insula îşi proclamă oficial independenţa.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Profit de peste 3 miliarde de lei pentru marile bănci din România. Top 5 la 3 luni din 2026
Profit de peste 3 miliarde de lei pentru marile bănci din România. Top 5 la 3 luni din 2026
Banca Transilvania rămâne lider absolut al sistemului bancar pe toate planurile. Primele cinci bănci din România sunt în continuare BT, BCR, UniCredit, Raiffeisen Bank și BRD Groupe Societe......
Peste 8 milioane de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau Digi, deși majoritatea nu știu. În ce companii au dus banii fondurile private de pensii
Peste 8 milioane de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau Digi, deși majoritatea nu știu. În ce companii ...
Peste 8 milioane de români, mai precis 8,32 de milioane, sunt acționari în companii listate la Bursa de Valori București. ...
Mult-așteptata centrală electrică pe gaze de la Iernut: austriecii de la TUV vor superviza finalizarea și punerea în funcțiune, estimate pentru finalul anului 2026
Mult-așteptata centrală electrică pe gaze de la Iernut: austriecii de la TUV vor superviza finalizarea și punerea în ...
TUV Austria România este câșigătorul final al licitației de contractare de servicii de management de șantier pentru ...
UPDATE – Preţurile petrolului scad semnificativ după veştile despre un acord de principiu Iran-SUA pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
UPDATE – Preţurile petrolului scad semnificativ după veştile despre un acord de principiu Iran-SUA pentru redeschiderea ...
SUA și Iranul au ajuns la un acord de principiu pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, a declarat un înalt oficial american ...