Dolce Sport transmite live şi 3D finala UEFA Champions League

Economica.net
21 05. 2013
champions_league_71275500

Potrivit sursei citate, evenimentul va avea loc sâmbătă, la Cinema City Cotroceni. Joi, 23 mai, vor fi anunţaţi cei 50 de câştigători dintre clienţii Romtelecom care s-au înscris la un concurs desfăşurat pe pagina de Facebook a Dolce Sport.

Finala UCL poate fi urmărită în direct, de acasă, de toţi clienţii Dolce Sport, atât în format HD şi SD, cât şi în format 3D, de către cei care deţin televizoare 3D full şi decodoare HD. De asemenea, finala va putea fi vizionată de clienţii NexGen care deţin abonamente de televiziune digitală. „Aceasta transmisiune 3D este un experiment unic pentru Romtelecom, care va dura pe parcursul a peste 3 ore, în care se va desfăşura finala UCL şi va putea fi urmărită pe canalul creat special şi exclusiv pentru acest eveniment, denumit Dolce Sport 3D”, se spune în comunicat.

În cea de-a şasea finală desfăşurată pe Wembley Stadium se întâlnesc, anul acesta, pentru prima dată în această fază a competiţiei, două echipe germane: Borussia Dortmund și Bayern Munchen. În semifinale ele au eliminat marile favorite Real Madrid şi FC Barcelona.

Dolce Sport, televiziunea de sport a Romtelecom, s-a lansat în 2010 şi şi-a obişnuit clienţii cu un conţinut transmis şi pe canalele Dolce Sport 2 (cu emisie permanentă), 3 şi 4 (cu emisie temporară).