Dona atinge pragul de 300 de farmacii în România

16 03. 2017
dona_franciza_iasi_41112800

A trei suta farmacie Dona funcţionează în cadrul unui parteneriat în sistem de franciză, agreat cu proprietarul lanţului de farmacii Medikon – Baby Farm, pentru cinci din cele şase farmacii pe care acesta le deţine în Iaşi.

Farmacia, recent inaugurată la Iaşi, este una dintre cele 16 unităţi partenere în sistemul de franciză Dona, lansat anul trecut. Celelalte 15 sunt situate în oraşele: Bucureşti, Roşiorii de Vede, Alexandria, Brăila şi Iaşi. Programul de extindere prin francizare va fi continuat pe parcursul următorilor doi ani.

Partenerii Dona au acces la un sistem integrat pe verticală (cu activităţi în achiziţii, distribuţie en-gros, marketing ş.a.), sub condiţia respectării stricte a regulilor care au stat la baza dezvoltării mărcii „Farmacia Dona”. Concret, partenerii primesc acces la: apartenenţa la un brand mediatizat constant, capabil să crească real traficul de pacienţi în farmacie, proceduri de lucru eficiente şi automatizate, programe de evaluare şi dezvoltare continuă pentru farmacişti şi asistenţi, condiţii comerciale avantajoase, activităţi de marketing şi merchandising negociate profesionist cu producătorii de medicamente şi suplimente alimentare, suport pentru eficientizarea activităţii și consultanță de management. În schimb, fiecare partener va contribui cu o valoare proporţională din cifra de afaceri la cheltuielile de promovare a brandului „Farmacia Dona”, şi ale altor acţiuni de marketing şi de achiziţii implementate, cu scopul asigurării unor preţuri avantajoase pentru pacienţi.

Farmaciile Dona au început un amplu proces de redecorare în anul 2014. Până în prezent, peste 130 de farmacii Dona au fost redecorate. Doar în anul 2016, compania a investit în rebranding 5 milioane de lei, urmând ca anul acesta să fie alocată suma de peste 2,5 milioane lei pentru reamenajarea farmaciilor.

Marca “Farmacia Dona” reuneşte 300 de farmacii deţinute de nouă companii antreprenoriale cu capital privat românesc, a căror cifră de afaceri a fost de 966 milioane lei la finele lui 2016.
1.200 de farmacişti şi 900 de asistenţi de farmacie lucrează în farmaciile Dona din toată ţara, a declarat Eugen Banciu, preşedintele grupului Dona.
Farmaciile Dona au peste 2,6 milioane de pacienţi lunar.