Rețeaua socială „Truth Social”, lansată astăzi de Donald Trump, a cedat după un val uriaș de cereri de înscriere

Donald Trump a lansat luni o nouă reţea de socializare, "Truth Social", care va concura cu Twitter sau Facebook, unde fostului preşedinte republican al Statelor Unite i-a fost interzis accesul, dar noua platformă a întâmpinat încă din prima sa zi de funcţionare probleme tehnice generate de numărul mare de cereri, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.
AGERPRES - lun, 21 feb. 2022, 19:55
Rețeaua socială

Aplicaţia pentru mobil, care ar trebui să fie deplin funcţională până la sfârşitul lunii martie, era luni pe primul loc în ordinea programelor gratuite cele mai descărcate ale magazinului online Apple în SUA. Noua aplicaţie a fost anunţată ca fiind una în care nu există „discriminare politică”, este gratuită şi există numai în limba engleză.

Dar la câteva ore după lansarea „Truth Social” pe serviciul App Store din SUA numeroşi utilizatori, inclusiv jurnalişti ai AFP, s-au plâns că nu o pot accesa, pe ecranele unor smartphone-uri apărând mesajul: „Din cauza cererii masive v-am plasat pe lista de aşteptare. Vă iubim şi pentru noi nu sunteţi doar un număr!”.

Alţi utilizatori, care au precomandat aplicaţia, nu au reuşit finalizarea înscrierii, primind un mesaj de eroare în etapa finală.

În schimb, personalităţi apropiate de Donald Trump, care au avut acces la versiunea de test a aplicaţiei chiar înaintea lansării ei, sunt prezente pe platformă. Este de exemplu cazul lui Marjorie Taylor Greene, republicană membră a Camerei Reprezentanţilor, care duminică a publicat copii de ecran cu primele mesaje pe „Truth Social”, reţea ce are o interfaţă care seamănă destul de mult cu Twitter.

„Fiind singura membră a Congresului al cărei cont personal de Twitter a fost interzis, ştiu ce au fost nevoiţi să îndure milioane de conservatori care şi-au văzut libertatea cuvântului furată de companiile din sectorul tehnologiilor informatice pentru că ei nu au vrut să repete prosteşte discursurile autorizate”, a scris Marjorie într-unul din aceste mesaje.

„Este emoţionant pentru mine să văd că folosesc platforma oameni a căror voce a fost redusă la tăcere”, a spus la rândul său Devin Nunes, şeful Trump Media &Technology Group (TMTG), compania care a lansat „Truth Social”.

„Vremea Adevărului a venit”, a scris şi Donald Trump Junior, fiul fostului preşedinte, sugerând astfel semnificaţia din numele noii reţele de socializare. El a postat şi o copie de ecran cu un mesaj în care tatăl său spune: „Fiţi gata! Preşedintele vostru favorit vă va primi curând”.

În vârstă de 75 de ani, Donald Trump nu a lămurit încă dacă va participa la alegerile primare ale republicanilor pentru a candida din nou la Casa Albă în 2024. El este deocamdată vizat de numeroase anchete, mergând de la declaraţiile fiscale din activitatea sa de magnat imobiliar de odinioară şi până la asaltul simpatizanţilor săi asupra Capitoliului.

Înainte de a fi interzis pe reţelele de socializare după acel asalt, Trump avea circa 89 de milioane de urmăritori pe Twitter, reţea care a fost mijlocul său predilect de comunicare cât timp a fost preşedinte şi a acuzat adesea în mesajele sale ostilitatea manifestată faţă de el de media mainstream, pe care a descris-o drept media „fake news”.

Te-ar mai putea interesa și
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar trebui eradicată și cere sancțiuni din partea SUA
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar ...
Miliardarul american Elon Musk, patronul platformei X, a reacţionat dur sâmbătă la adresa Uniunii Europene, după ce în ajun Comisia Europeană a impus o amendă de 120 de milioane de euro......
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Şeful diplomaţiei egiptene Badr Abdelatty s-a pronunţat sâmbătă pentru o desfăşurare rapidă în Fâşia Gaza a unei ...
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, ...
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...