Donald Trump va merge la Forumul Economic de la Davos însoțit de o delegație foarte numeroasă, cea mai mare din istoria participărilor președinților americani

13 01. 2026
trump
Foto: Donald Trump via Facebook

„Suntem bucuroşi să-l primim din nou pe preşedintele Trump”, care va fi „însoţit de cea mai mare delegaţie americană” venită vreodată la Davos, a declarat la o conferinţă de presă directorul executiv al WEF, Borge Brende.

Printre membrii delegaţiei americane se vor regăsi Steve Witkoff, emisarul special al preşedintelui SUA pentru Orientul Mijlociu, Rusia şi Ucraina, precum şi ginerele lui Trump, Jared Kushner, care a acţionat de asemenea ca emisar special al liderului de la Casa Albă în demersurile de soluţionare negociată a războaielor din Fâşia Gaza şi Ucraina.

La ediţia de anul trecut a forumului, desfăşurată la scurt timp după ce Trump a depus jurământul pentru al doilea mandat de preşedinte al SUA, el doar a avut o intervenţie prin legătură video la această conferinţă ce reuneşte în fiecare an elitele politice şi economice în staţiunea de schi elveţiană. Ultima dată Trump a participat fizic la forum în anul 2020, în primul său mandat.

China, a doua cea mai mare economie a lumii, va avea de asemenea o prezenţă puternică la forum, unde va trimite o delegaţie condusă de vicepremierul He Lifeng, a confirmat Borge Brende.

Printre participanţii notabili care mai sunt aşteptaţi la conferinţa ce se desfăşoară în perioada 19-23 ianuarie se numără de asemenea preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, şase dintre cei şapte şefi de stat sau de guvern din statele membre ale grupului G7, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde.

Fondat în anul 1971, Forumul Economic Mondial (WEF) reuneşte anual la Davos sute de participanţi, respectiv personalităţi politice şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, care ţin acolo discursuri şi dezbat subiecte actuale de geopolitică şi economie mondială.

Tema forumului din acest an va fi „Spiritul Dialogului”. Potrivit organizatorilor, şi-au confirmat participarea 64 de şefi de stat şi de guvern, circa 60 de miniştrii ai economiei sau finanţelor, încă aproximativ 30 de miniştrii ai comerţului şi tot atâţi şefi ai diplomaţiilor, precum şi 850 de lideri ai unor mari companii, în total aproximativ 3.000 de participanţi din 130 de ţări.