Update: Donald Tusk se întoarce în politica poloneză ca lider al opoziției

03 07. 2021
Donald Tusk

După demisia preşedintelui partidului, Borys Budka, ”sarcinile preşedintelui PO sunt asumate de către Donald Tusk”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Platformei Civice, Jan Grabiec, la finalul unei reuniuni a consiliului naţional al formaţiunii.

”Platforma Civică este indispensabilă, este necesară ca o forţă, nu ca o amintire, pentru a câştiga lupta împotriva Partidului Lege şi Justiţie (PiS). Nu există nicio şansă de victorie fără Platforma Civică şi istoria noastră ne spune acest lucru”, a declarat Tusk în cadrul reuniunii desfăşurate sâmbătă.

Anunţul revenirii lui Donald Tusk pe scena politică poloneză intervine după discuţii cu uşile închise cu Borys Budka şi cu primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski.

În prezent, Tusk este preşedintele Partidului Popular European.

Știrea inițială

Cel mai mare partid de opoziţie polonez, Platforma Civică (PO), i-a cerut fostului premier Donald Tusk să revină în politica internă, transmit Reuters şi DPA, citate de Agerpres.

”I-am solicitat cu succes lui Donald Tusk să se întoarcă în politica poloneză foarte activ, 100%, chiar 110%”, a declarat liderul PO, Borys Budka.

Planurile mai concrete privind revenirea lui Tusk vor fi prezentate sâmbătă în cadrul congresului Platformei Civice.

Potrivit unor relatări din media poloneze, Budka ar urma să demisioneze şi Donald Tusk (64 de ani) să preia provizoriu conducerea Platformei Civice. În prezent, Tusk este preşedintele Partidului Popular European (PPE).

În 2001, Donald Tusk a fost unul dintre fondatorii Platformei Civice, care după alegerile parlamentare din 2019 a format Coaliţia Civică, alături de alte partide mai mici. El este considerat principalul opozant al lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare la Varşovia.

Pro-european convins, Donald Tusk a fost prim-ministru al Poloniei în perioada 2007-2014, după care a devenit preşedinte al Consiliului European, funcţie deţinută până în 2019.

Fotografie preluată de pe flickr.