Donații de peste 840 de milioane de euro au fost strânse pentru renovarea Catedralei Notre-Dame

''Elanul generozităţii''' pentru finanţarea lucrărilor la Catedrala Notre-Dame din Paris ''nu scade'', fiind strânși până acum peste 840 de milioane de euro, a anunţat miercuri preşedintele instituţiei publice responsabile cu reconstrucţia catedralei franceze, distrusă parţial de un incendiu în aprilie 2019, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 22 sept. 2021, 21:54
Donații de peste 840 de milioane de euro au fost strânse pentru renovarea Catedralei Notre-Dame

Suma de 842,8 milioane de euro, colectată datorită donatorilor francezi şi străini, ”permite să vedem viitorul cu încredere”, a declarat generalul Jean-Louis Georgelin, în faţa unei comisii a Senatului francez, fiind întrebat în legătură cu stadiul lucrărilor şi ”transparenţa” finanţării.

Gigantul energetic francez Total a contribuit cu 100 de milioane de euro, o contribuție generoasă făcând și Fundaţia Bettencourt, o structură de sponsorizare a moştenitorilor fondatorului grupului de cosmetice L’Oréal, a cărei sumă donată nu a fost precizată.

Calendarul lucrărilor prevede o redeschidere în 2024, a reafirmat generalul. Pe de altă parte, lucrările referitoare la împrejurimile Notre-Dame din Paris ţin de ”responsabilitatea primăriei din Paris” şi ”probabil nu vor începe până în 2025”, ceea ce implică regândirea ”accesului temporar la catedrală pentru turişti, în special în timpul Jocurilor Olimpice”, pe care Parisul le va găzdui peste trei ani.

Intemperiile, lucrările neprevăzute, întreruperile (limitate) din cauza pandemiei de Covid şi mai presus de toate numeroasele măsuri şi amenajări legate de reducerea emanaţiilor de plumb au provocat unele întârzieri şi costuri suplimentare. O evaluare finală a costului lucrărilor va fi anunţată până la sfârşitul anului.

Sursa foto: Wikipedia.

Te-ar mai putea interesa și
Noile reguli europene pentru baterii schimbă cerinţele pentru producători şi importatori – analiză SGS România
Noile reguli europene pentru baterii schimbă cerinţele pentru producători şi importatori – analiză SGS România
Producătorii şi importatorii de baterii trebuie să se adapteze unor noi cerinţe europene privind, printre altele, siguranţa, performanţa, amprenta de carbon, conţinutul de materiale reciclate......
Şase luni de război în Orientul Mijlociu. 20 de morţi în 68 de incidente în apropiere de Ormuz (OMI)
Şase luni de război în Orientul Mijlociu. 20 de morţi în 68 de incidente în apropiere de Ormuz (OMI)
Strategica strâmtoare Ormuz a fost în centrul celor şase luni de război care au opus Iranul Statelor Unite şi Israelului, ...
Bitcoin „frige” – Criptomoneda sare pragul de 80.000 de dolari şi atinge cea mai mare valoare din ultimele trei luni. Ce ar putea urma
Bitcoin „frige” – Criptomoneda sare pragul de 80.000 de dolari şi atinge cea mai mare valoare din ultimele ...
Bitcoin (BTC) a depășit pragul de 80.000 de dolari pentru prima dată din 15 mai, continuând o revenire care s-a accelerat ...
Noile sancţiuni impuse de SUA împotriva Iranului – Ce domenii vizează
Noile sancţiuni impuse de SUA împotriva Iranului – Ce domenii vizează
Statele Unite vor impune Iranului o nouă serie de sancţiuni, care vor fi îndreptate împotriva sectoarelor considerate ...