Dosar penal pentru poluarea mediului în cazul unei societăţi producătoare de carne de pui

Economica.net
21 11. 2019
ferma_pui_1024x683_21783100

Potrivit acestuia, în urma unor informaţii apărute în spaţiul public conform cărora pe un câmp din comuna Dăneşti au fost identificate resturi de păsări, presupuse a aparţine unei societăţi comerciale de profil, au fost dispuse măsuri de verificare şi luarea măsurilor legale de către autorităţile cu atribuţii în domeniu.

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti la faţa locului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de poluarea prin evacuarea, cu ştiinţă, în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sau substanţe periculoase, în baza Ordonanţei de urgenţă numărul 195/2005 privind protecţia mediului. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 65.000 la 70.000 lei”, a precizat Victor Ţuhaşu.

El a adăugat că şi Garda de Mediu a aplicat aceleiaşi societăţi comerciale o sancţiune contravenţională în cuantum de 40.000 de lei pentru nerespectarea regimului deşeurilor.