Dosarul falimentării Astra Asigurări: Fosta şefă a CSA, condamnată la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare

Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, în dosarul falimentării Astra Asigurări, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mar, 02 iul. 2019, 13:59
Dosarul falimentării Astra Asigurări: Fosta şefă a CSA, condamnată la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare

Potrivit deciziei instanţei, Angela Toncescu are interzis, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, să fie aleasă în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi să exercite funcţii de conducere sau funcţia de administrator persoane juridice.

În acelaşi dosar, Tudor Baltă şi Constantin Buzoianu, foşti vicepreşedinţi ai Consiliului CSA, au primit câte 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare.

Aceeaşi pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare au primit Dan Constantinescu, Daniela Popa şi Corneliu-Silviu Moldoveanu, foşti membri ai Consiliului CSA.

În schimb, trei directori din CSA, Anabella Ruse, Marinela Nemeş şi Carmen-Gabriela Ivan, au fost achitaţi.

Judecătorii au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de SC Asigurare Reasigurare Astra SA (aflată în faliment) – prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL, Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel la Instanţa supremă.

În acest dosar a fost trimis în judecată şi Dan Adamescu, însă procesul împotriva lui a încetat, ca urmare a decesului omului de afaceri.

Potrivit DNA, Dan Adamescu a administrat, în perioada 2011 – 2013, în mod defectuos societatea Astra, în scopul obţinerii unor avantaje personale sau în favoarea grupului de firme afiliate.

Administrarea defectuoasă a constat în utilizarea unor practici/metode ilegale pentru a cosmetiza situaţia financiară a societăţii, măsuri de natură să acopere activitatea infracţională, dar care, în subsidiar, au determinat şi alterarea gravă a mecanismelor de funcţionare a pieţei interne a asigurărilor.

Procurorii mai spun că anumite persoane din conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, au făcut demersuri pentru a-l favoriza pe Adamescu.

„În perioada 2011 – 2013, Adamescu, cu încălcarea unor dispoziţii din Codul fiscal şi a legislaţiei aplicabile pieţei asigurărilor şi reasigurărilor, a efectuat o serie de demersuri păguboase pentru societate, în sensul că a lipsit-o de lichidităţile necesare desfăşurării activităţii de asigurare; de asemenea, raportările distorsionate făcute i-au împiedicat pe reprezentanţii ASF să supravegheze activitatea Astra, astfel încât să asigure protecţia asiguraţilor şi să contribuie la menţinerea stabilităţii pieţei asigurărilor. Drept urmare, societatea Astra a intrat în procedura administrării speciale şi ulterior în faliment, paguba produsă patrimoniului acesteia fiind în sumă de 795.387.999 lei”, declară DNA.

Anchetatorii au reţinut că omul de afaceri a dispus acordarea de împrumuturi societăţilor afiliate, în sumă de aproximativ 106 milioane lei, fără a manifesta vreun interes în evaluarea riscului de credit şi fără să ia măsuri prudenţiale, astfel încât să fie protejate resursele financiare ale Astra.

Procurorii mai susţin că el a dispus semnarea unui contract de cesiune prin care Astra, în calitate de cesionar, s-a obligat să plătească integral datoria unei firme către o bancă, în condiţiile în care aceasta era în procedură de faliment.

„De menţionat este faptul că firma respectivă făcea parte din grupul firmelor afiliate societăţii Astra. Datoria respectivă era de 1.594.564,89 euro şi 10.000 USD, la care se adăuga o dobândă anuală de 6%. În cadrul procedurii de faliment a firmei, Astra a încasat doar suma de 358.768 lei. Într-un alt context, în perioada iunie – iulie 2011, Adamescu (…) a folosit suma de 68.322.510 lei la achiziţionarea unor acţiuni, reprezentând 17% din capitalul social al Astra. Această sumă provenea chiar din lichidităţile societăţii de asigurare. Inculpatul a ascuns însă provenienţa banilor prin simularea unor contracte de împrumut acordate unei alte societăţi controlate de acesta (Medien Holding)”, mai arată DNA.

DNA menţiona că, în 21 iunie 2011, la cererea lui Adamescu, conducerea CSA aprobat intenţia societăţii Epsilon Estate Provider SRL de a achiziţiona un pachet de acţiuni Astra SA, deşi aceasta nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări.

Procurorii au constatat că achiziţionarea pachetului de acţiuni a fost aprobată de inculpaţii Toncescu, Baltă şi Buzoianu, Constantinescu, Popa şi Moldoveanu, Ruse, Nemeş şi Ivan, deşi cunoşteau că firma nu îndeplinea condiţiile.

„Cum societatea de asigurare reasigurare Astra SA a fost lipsită de o parte din lichidităţile necesare desfăşurării activităţii de asigurare-reasigurare, Adamescu şi o altă persoană au transferat, în mod fictiv, riscurile de reasigurare către Panamerican Re (societate înfiinţată şi înregistrată într-un paradis fiscal în acest scop) şi, pe cale de consecinţă, au distorsionat raportarea poziţiei, a performanţei financiare şi a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate). Astfel, s-a creat aparenţa de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare, ceea ce a permis subscrierea în continuare de poliţe al căror risc nu era acoperit, nici din resurse proprii, nici prin programe adecvate de reasigurare”, preciza DNA.

DNA menţionează că Adamescu şi cealaltă persoană au obţinut un folos necuvenit, constând în preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar (pe care îl controlau) cu o situaţie financiară care nu îi permitea să îşi onoreze obligaţiile patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii Astra din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale firmei.

„Dan Adamescu, la 14 august 2008, a solicitat şi obţinut de la CSA (actuala ASF), luarea în calculul marjei de solvabilitate disponibile, ca rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor deţinute la o altă societate de asigurare, a sumei de 118.342.090 lei, în vederea îmbunătăţirii artificiale a indicatorilor de prudenţialitate. În lipsa acesteia, s-ar fi impus capitalizarea reală a societăţii Astra pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia”, mai spun procurorii.

Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA s-a constituit parte civilă în proces cu suma provizorie de peste 788 milioane lei, iar Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) cu suma totală de peste 714 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Avocatul român care s-a ocupat de tranzacția deceniului: Sunt foarte mulți bani pentru România, mai ales dinspre fonduri de investiții. Am avut și cinci tranzacții pe săptămână – Interviu
Avocatul român care s-a ocupat de tranzacția deceniului: Sunt foarte mulți bani pentru România, mai ales dinspre fonduri ...
Costin Tărăcilă, managing partner al RTPR, avocatul care a coordonat una dintre echipele care au aranjat preluarea activelor CEZ România de către MIRA (cea mai mare tranzacție din ultimii 12......
Trei pacienți internați în unitatea mobilă ATI de la Spitalul Victor Babeș au murit din cauza unei defecțiuni la instalația de oxigen
Trei pacienți internați în unitatea mobilă ATI de la Spitalul Victor Babeș au murit din cauza unei defecțiuni la instalația ...
Momente dramatice la Spitalul Victor Babeș din Capitală! Cel puţin trei pacienţi au murit, în această seară, după ...
Senatul a votat în favoarea proiectului de lege prin care copiii mai mici de trei ani sunt scoși de la întreținere
Senatul a votat în favoarea proiectului de lege prin care copiii mai mici de trei ani sunt scoși de la întreținere
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind funcţionarea asociaţiilor de ...
Vaccinul Johnson & Johnson va fi administrat în Spania cu proritate persoanelor între 70 și 79 de ani
Vaccinul Johnson & Johnson va fi administrat în Spania cu proritate persoanelor între 70 și 79 de ani
Spania va administra cu prioritate vaccinul anti-COVID-19 de la Johnson & Johnson persoanele din grupa de vârstă 70-79 ...