Dosarul fraudelor bancare: Vasile Creştin şi alte două persoane au primit mandate de arestare

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, luni, emiterea unor mandate de arestare în lipsă pentru Vasile Creştin, Constantin Irinel Militaru şi Mihăiţă Cătălin Ruşitoru, numărul arestărilor din dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro ajungând astfel la 14.
Economica.net - lun, 17 dec. 2012, 14:21
Dosarul fraudelor bancare: Vasile Creştin şi alte două persoane  au primit mandate de arestare

Instanţa a admis astfel propunerea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) de arestare preventivă în lipsă pentru 29 de zile a celor trei. Decizia CAB este executorie, zilele de arest preventiv urmând să fie contabilizate din momentul în care cei trei vor ajunge în detenţie.

Instanţa a amânat pentru luni luarea unei decizii în cazul celor trei pentru a putea fi îndeplinite procedurile de citare a învinuiţilor.

În acest dosar, au mai fost arestate, sâmbătă şi duminică, alte 11 persoane, respectiv Adrian Martiş şi Andrei Nanu, ambii directori la BRD, Andrei Suditu, Claudia Maria Peter (persoană care se afla în cercul foarte apropiat de relaţii al lui Vasile Creştin şi care executa întocmai dispoziţiile date de către cei doi directori din BRD), Daniel Sandu, Diana Mihaela Gireadă (evaluator), Sava Tipa, Ioan Repede, Alexandru Ploscaru, Bogdan Florin Dinu şi Livia Bobu.

Pentru alte nouă persoane, printre care Ioan Creştin şi Marius Locic, CAB a dispus interdicţie de a părăsi ţara pe perioada cercetărilor.

Toţi cei 20 fuseseră reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi prezentanţi CAB cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, pentru alte 21 de persoane, au fost emise ordonanţe de obligare de a nu părăsi ţara timp de 30 de zile.

Deciziile CAB pot fi contestate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va decide definitiv dacă inculpaţii vor fi cercetaţi în stare de arest sau în libertate.

În acest dosar, anchetatorii au făcut, în 13 decembrie, 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor, prejudiciul fiind de 85 milioane de euro.

„Sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare, pentru un număr de 35 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat”, s-a arătat într-un comunicat de presă al DIICOT.

Procurorii susţin că membrii grupului infracţional ar fi fost sprijiniţi de şapte directori generali sau directori comerciali ai unităţilor bancare, acuzaţi că ar fi coordonat procedurile de selecţie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc şi ar fi aprobat creditele deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale. Totodată, gruparea ar fi fost sprijinită şi de şase funcţionari de la unităţile bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare.

Membrii grupării ar fi beneficiat şi de sprijinul unor evaluatori autorizaţi, prin întocmirea unor rapoarte de evaluare pentru bunuri imobile estimate la valori mai mari decât cele reale, în vederea ipotecării acestora cu ocazia încheierii contractelor de creditare, potrivit procurorilor DIICOT.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi patru notari publici care ar fi încheiat şi autentificat contractele de garanţie ipotecară.

„Contractele de garanţie ipotecară cu privire la aceste bunuri imobile erau încheiate şi autentificate de către patru învinuite, având calitatea de notar public, prin supraevaluarea bunurilor imobile, raportat la valoarea de piaţă şi la valoarea înscrisă anterior în contracte de vânzare – cumpărare încheiate cu privire la aceleaşi bunuri, actele fiind utilizate de către membrii grupării în vederea obţinerii în mod ilegal a creditelor bancare”, au precizat procurorii DIICOT.

Notarii publici au în competenţă autentificarea contractelor de vânzare şi a contractelor de ipotecă asupra bunurilor imobile, la cererea vânzătorilor, cumpărătorilor, sau constituitorilor ipotecari (debitori sau garanţi), precum şi a instituţiilor bancare şi financiare nebancare. Obligaţia notarului public este de a verifica situaţia juridică a bunului imobil, modalitatea de dobândire a acestuia, şi actele care stau la baza dobândirii proprietăţii, sarcinile existente asupra imobilului, precum şi situaţia fiscală a proprietăţii, preciza, joi, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR).

„Notarii publici nu au nici competenţe şi nici calificarea necesară pentru evaluarea bunurilor aduse în garanţie, această evaluare fiind făcută exclusiv la cererea băncilor, de către evaluatori agreaţi de acestea, atestaţi de ANEVAR (Uniunea Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România-n.r.) tocmai în acest scop. Contractele de credit încheiate de bancă nu fac obiectul cererilor de autentificare adresate notarilor publici”, susţinea UNNPR.

BRD a anunţat, în 13 decembrie, că activitatea băncii nu este afectată de percheziţiile DIICOT la două dintre unităţile sale, în cadrul unor investigaţii cu privire la obţinerea ilegală de credite de la mai multe bănci, precizând totodată că BRD cooperează cu autorităţile de mai multe luni asupra anchetelor în curs.

În 14 decembrie, BRD a precizat şi că a descoperit, cu câteva luni în urmă, câteva scheme de finanţare ilegală şi a sesizat organele penale, după care a întărit sistemele de control şi a desfăcut contractele de muncă ale salariaţilor care nu au respectat normele şi procedurile interne.

Volksbank a anunţat, în 13 decembrie că, în dosarul DIICOT privind fraude bancare în valoare de 85 milioane de euro, a sesizat autorităţile, încă din mai 2010, pentru credite obţinute în baza unor documente falsificate şi că expunerea băncii este de doar 8 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în martie cu 1,4 puncte
CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în martie cu 1,4 puncte
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna martie cu 1,4 puncte, până la valoarea de 51,6 puncte, situaţie care s-a datorat evoluţiei divergente ale......
Cafeaua nu se va ieftini prea curând, pentru că fermierii vietnamezi aşteaptă contracte mai avantajoase
Cafeaua nu se va ieftini prea curând, pentru că fermierii vietnamezi aşteaptă contracte mai avantajoase
Preţurile la cafea îşi vor continua ascensiunea meteorică, în condiţiile în care vremea nefavorabilă, şi mai ales ...
”Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei – secretarul general al NATO
”Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei – secretarul general ...
"Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige" în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte ...
Înjumătățirea Bitcoin a dus la o creștere a cererii de monede meme (P)
Înjumătățirea Bitcoin a dus la o creștere a cererii de monede meme (P)
Mult anticipata și discutata înjumătățire a cantității disponibile de Bitcoin a avut loc în 20 aprilie. Această ...