Dosarul Jeffrey Epstein. Bill și Hillary CLinton refuză să depună mărturie în fața Congresului

Fostul preşedinte democrat al SUA, Bill Clinton, şi soţia sa, Hillary Clinton, care a condus diplomaţia americană şi a candidat fără succes la preşedinţie în 2016, au refuzat marţi să depună mărturie în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor în investigaţia referitoare la dosarele pedofilului miliardar Jeffrey Epstein, după ce au fost citaţi în urma apariţiei lor în mai multe imagini şi documente, relatează agenţiile Reuters şi EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 13 ian. 2026, 21:24
Dosarul Jeffrey Epstein. Bill și Hillary CLinton refuză să depună mărturie în fața Congresului

„Orice persoană trebuie să decidă momentul când consideră că a văzut sau a făcut destul şi când este pregătită să lupte pentru această ţară, pentru principiile şi poporul ei, indiferent de consecinţe. Pentru noi, acest moment a sosit acum”, afirmă soţii Clinton într-o scrisoare de patru pagini adresată preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Camerei Reprezentanţilor, republicanul James Comer.

„Deciziile pe care le-aţi luat şi priorităţile pe care le-aţi stabilit ca preşedinte, în legătură cu investigaţie asupra lui Epstein, au împiedicat progresele în descoperirea faptelor care privesc rolul guvernului”, i-au reproşat lui Comer soţii Clinton în scrisoare.

Aceştia îl mai acuză pe congresmanul republican că ar încerca să deturneze atenţia de la legăturile actualului preşedinte Donald Trump cu Epstein către democraţii care au avut şi ei de-a face cu pedofilului miliardar.

În replică, James Comer i-a ameninţat pe soţii Clinton că, dacă nu se prezintă la audiere în comisia sa, ar putea invoca o atitudine de sfidare a autorităţii, ce riscă să le aducă dosare penale.

Jeffrey Epstein a fost iniţial pus sub acuzare pentru o serie de delicte sexuale, inclusiv trafic cu minore şi proxenetism, în acest caz cu ramificaţii politice. Dar el s-a sinucis în detenţie în anul 2019 şi cazul nu a fost până în prezent elucidat public, alimentând numeroase teorii.

Vechile legături de prietenie dintre Epstein şi Donald Trump sunt cunoscute de mult timp, dar acesta din urmă a negat mereu că ar fi petrecut la reşedinţa miliardarului din Insulele Virgine, unde, potrivit procurorilor, Epstein trafica sexual fete minore pentru diverse personalităţi, inclusiv politicieni. Trump a mai susţinut că a rupt orice legătură cu Epstein înainte ca acesta să fie pus sub acuzare şi că habar nu avea de practicile acestuia.

În 2024, un judecător din New York a dezvăluit numele presupuselor contacte, cunoştinţe, rude, victime şi complici ai lui Jeffrey Epstein, inclusiv Donald Trump şi Bill Clinton, fără a menţiona însă vreun comportament ilegal sau reprobabil din partea lor.

Congresul american a adoptat pe 18 noiembrie o lege care permite publicarea tuturor documentelor neclasificate legate de acest caz. Această lege, promulgată de Trump, în pofida ezitărilor sale anterioare, a acordat Departamentului Justiţiei cel mult 30 de zile pentru a publica respectivele documente care au legătură cu Epstein şi cu Ghislaine Maxwell, acuzată de complicitate cu pedofilul. Numeroase documente şi fotografii au fost deja dezvăluite, dar editate semnificativ pentru a proteja victimele.

Bill Clinton, care a avut o relaţie amicală cu Epstein, apare în unele dintre aceste documente. Fostul preşedinte democrat a călătorit de mai multe ori cu avionul miliardarului pentru evenimente ale Fundaţiei Clinton, dar, la fel ca Trump, neagă că ar fi avut cunoştinţă despre faptele acestuia sau că ar fi fost pe insula sa.

Departamentul american al Justiţiei a anunţat săptămâna trecută că mai are de studiat circa 5,2 milioane de pagini din dosarele Epstein, prin urmare nu se va putea conforma termenului legal de publicare integrală a documentelor.

Te-ar mai putea interesa și
Drumul Expres Focșani – Brăila, încă în faza exproprierilor: CNIR a primit șapte oferte pentru serviciile cadastrale
Drumul Expres Focșani – Brăila, încă în faza exproprierilor: CNIR a primit șapte oferte pentru serviciile cadastrale
Compania Națională de Investiții Rutiere a primit șapte oferte la contractul pentru achiziția serviciilor de întocmire a documentațiilor cadastrale, rapoartelor de evaluare și asigurarea......
„Greul de abia vine” – România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, ce mai avem de parcurs este mult mai dificil, spune Nazare
„Greul de abia vine” – România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, ce mai avem de ...
România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, iar această jumătate pe care o mai avem de parcurs este ...
VIDEO Constructorul de autostradă din Turcia care a realizat 30% din lucrările la un drum din România în șase luni
VIDEO Constructorul de autostradă din Turcia care a realizat 30% din lucrările la un drum din România în șase luni
Constructorul turc Nurol a ajuns la un stadiu fizic de 30% pe șantierul Centurii Timișoara Vest, la șase luni de la Ordinul ...
VIDEO Utilaj nou la lucru pe o autostradă din România
VIDEO Utilaj nou la lucru pe o autostradă din România
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău anunță miercuri lucrări de întreținere pe A7, lotul 1 Dumbrava ...