Dosarul nuclear iranian: Noi negocieri la 18 ianuarie, la Geneva

Economica.net
07 01. 2015
1034984741_18175100

Grupul 5+1 (SUA, China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania) şi Iranul ‘vor continua negocierile la Geneva în data de 18 ianuarie, în vederea înregistrării unor progrese mai mari în găsirea unei soluţii globale şi pe termen lung pe marginea problemei nucleare’, a anunţat, într-un comunicat, serviciul diplomatic al UE.

Această reuniune va fi prezidată de directoarea politică a serviciului diplomatic al UE, Helga Schmid, scrie Agerpres. Nu este prevăzută nicio conferinţă de presă.

Reuniuni bilaterale între Iran şi membri ai Grupului 5+1 sunt prevăzute în zilele precedente la Geneva, potrivit Teheranului.

Negociatorii încearcă să ajungă până în vară la un acord global în privinţa programului nuclear al Teheranului, care să pună capăt celor peste 10 ani de criză diplomatică. Marile puteri cer ca Iranul să-şi reducă capacităţile nucleare, pentru a împiedica Teheranul să dispună într-o zi de bomba nucleară. Iranul îşi revendică însă dreptul de a avea un program nuclear civil complet şi cere ridicarea totală a sancţiunilor economice occidentale.

Aceste negocieri, care au redemarat în noiembrie 2013 în baza unui acord intermediar ce îngheaţă unele activităţi sensibile ale Iranului, în schimbul ridicării parţiale a sancţiunilor împotriva economiei iraniene, au fost prelungite în noiembrie anul trecut.

Un nou ciclu de discuţii a avut loc ulterior la 18 decembrie, la Geneva.