Dosarul Poşta Română, amânat pentru 26 septembrie

Economica.net
14 09. 2012
posta_romana_84320300_22431500_37027200

Avocaţii au cerut un termen „rezonabil” pentru a studia o excepţie de nelegalitate depusă cu numai o zi în urmă la dosar de procurorii anticorupţie, iar judecătorii au acordat termen pentru 26 septembrie.

Fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Zsolt Nagy şi fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu au fost deferiţi justiţiei pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

În acelaşi dosar a mai fost trimis în judecată Dan Mihai Toader, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Companiei Naţionale Poşta Română SA (CNPR), Emanoil Lepădatu, director economic executiv al CNPR, şi Andrei Marinescu, director executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică al aceleiaşi companii, precum şi Ioan Folfă, administrator la SC Topcadex 99 SRL.

Potrivit DNA, în perioada 2005-2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii Poştei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului român în proprietatea privată a SC Imopost Developments SA, demers în care au fost implicaţi şi doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a favoriza societatea, prin schimbarea situaţiei juridice a imobilului.

Prejudiciul în acest dosar este evaluat la peste 8,6 milioane euro.