Dosarul Rompetrol Rafinare privind ridicarea sechestrului a fost trimis la Înalta Curte de Casaţíe şi Justiţíe

Tribunalul Constanţa îşi declină competenţa în dosarul în care Rompetrol Rafinare cere ridicarea sechestrului instituit de DIICOT asupra bunurilor companiei şi îl trimite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform soluţiei postate miercuri pe portalul instanţelor, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 25 mai 2016, 17:48
Dosarul Rompetrol Rafinare privind ridicarea sechestrului a fost trimis la Înalta Curte de Casaţíe şi Justiţíe

‘Admite excepţia necompetenţei materiale Tribunalului Constanţa şi declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Respinge ca rămasă fără obiect excepţia necompetenţei teritoriale. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia’, conform soluţiei, definitive, a Tribunalului.

Rompetrol Rafinare a contestat la Tribunalul Constanţa sechestrul instituit de DIICOT asupra bunurilor companiei. Primul termen în dosar a fost 16 mai, iar instanţa a amânat cauza şi a stabilit un nou termen de judecată, în data de 25 mai, ‘pentru ataşarea dosarului de urmărire penală şi pentru a oferi petenţilor posibilitatea pregătirii apărării cu privire la excepţiile invocate’.

Procurorii DIICOT au pus la începutul lunii sechestru pe rafinăria Petromidia, în cadrul unui dosar penal care vizează modul în care a fost privatizată rafinăria. Acest dosar este disjuns din dosarul Rompetrol, în care a fost judecat şi omul de afaceri Dinu Patriciu.

Sechestrul asigurător a fost instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA şi SC Rompetrol Rafinare SA, în vederea recuperării sumelor de 1.724.168.825 lei, 290.786.616 dolari şi 34.941.924 de euro.

Marţi, 24 mai, procurorii DIICOT au trimis Parchetului General o solicitare privind sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru foştii miniştri Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea, în dosarul Rompetrol II.

‘În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, la data de 24.05.2016, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul însoţit de documentaţia din care au rezultat date şi indicii cu privire la săvârşirea de către Tănăsescu Claudiu Mihai, Popescu Ioan Dan, Vlădescu Sebastian şi Pogea Gheorghe a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat; abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, în vederea realizării demersurilor necesare pentru sesizarea preşedintelui României în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru persoanele mai sus menţionate’, se arată într-un comunicat al DIICOT remis marţi.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...