Două firme românești din industria de apărare au dezvoltat un prototip de scaner termic care poate evalua starea febrilă a oamenilor

Economica.net
07 04. 2020
87b001f023a9c9b2cdc826bcadae_1300x200_58197000

Potrivit ministerului de resort, produsul denumit Condor SR-FS poate fi folosit la controlul accesului în zone cu flux mare de persoane, pentru reducerea timpului de evaluare a stării febrile, în locuri precum aeroporturi, metrou, frontieră, spitale (triaj), instituţii publice etc.

„Salut implicarea industriei naţionale de apărare în efortul necesar prevenirii şi combaterii COVID-19. Am văzut deja că se pot produce izolete româneşti, iar ROMARM va începe să producă, în curând măşti. Acum, alte două companii din industria naţională de apărare specializate în optică, una cu capital privat, Pro-Optica, şi alta cu capital majoritar de stat, aflată în portofoliul Ministerului Economiei, Întreprinderea Optică Română – IOR, şi-au unit eforturile pentru a produce în ţara noastră un scaner termic. Salut aceste parteneriate public-privat care duc la dezvoltarea de produse cu valoare adăugată”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Produsul, 100% concepţie românească, este dezvoltat de Pro-Optica, firmă cu capital privat, şi lansat în fabricaţie la IOR, societate aflată în portofoliul MEEMA, având certificat militar emis de către Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico – Militare.