Două noi șantiere pentru modernizarea a 21,5 km de conducte din sistemul de termoficare deschise în București

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță deschiderea a două noi șantiere pentru modernizarea a 21,5 km conducte magistrale din sistemul de termoficare, scrie Agerpres.
AGERPRES - mie, 19 mart. 2025, 14:52
Două noi șantiere pentru modernizarea a 21,5 km de conducte din sistemul de termoficare deschise în București

Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, scrie edilul general, miercuri, pe Facebook.

Lucrările la Obiectivul 14, cu o lungime a conductelor de 11,6 km, vor asigura furnizarea ‘optimă’ a agentului termic pentru locuitorii din zone precum șoseaua Panduri, Calea 13 Septembrie, bd. Tudor Vladimirescu, str. Progresului, str. Mihail Sebastian, str. Petre Ispirescu, bd. Ghencea.

Prin modernizarea conductelor aferente Obiectivului 18, cu o lungime de 9,9 km, ‘vor beneficia de căldură și apă caldă fără întreruperi’ locuitorii din zone precum șoseaua Berceni, bd. Metalurgiei, str. Turnu Măgurele, str. Emil Racoviță, str. Moldovița, Drumul Jilavei, str. Drăgănești, str. Poieni.

„În total, lucrăm în această perioadă pe 23 de șantiere pentru modernizarea conductelor de termoficare, dintre care 18 cu fonduri europene și 5 cu fonduri de la bugetul local și cofinanțare nerambursabilă în proporție de 85% de la Ministerul Dezvoltării. De la preluarea mandatului, am mărit treptat ritmul lucrărilor pentru schimbarea conductelor și am reabilitat în total 184 de km în perioada 2020-2024, dintre care 73 de km doar anul trecut”, scrie Nicușor Dan, pe rețeaua de socializare.

În noiembrie 2022, edilul a semnat, la sediul Primăriei, alături de reprezentanții companiilor câștigătoare, cele cinci contracte pentru reabilitarea a 210 km rețea de termoficare, cu finanțare europeană (POIM).

Valoarea totală a investiției este de 260 milioane euro.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...