Două rachete au fost lansate din Fâşia Gaza asupra Israelului

Două rachete au fost trase marţi din Fâşia Gaza asupra sudului Israelului, fără a provoca însă victime sau distrugeri materiale, în cea de a treia zi a unui armistiţiu decretat de către combatanţii din teritoriul palestinian, conform unui anunţ al armatei israeliene, relatează AFP.
Economica.net - mie, 27 iun. 2012, 06:47
Două rachete au fost lansate din Fâşia Gaza asupra Israelului

„Cele două rachete au fost doborâte” de către sistemul anti-rachetă Iron Dome, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei.

„Din informaţiile noastre, nu există victime sau distrugeri”, a menţionat la rândul său purtătorul de cuvânt al poliţiei, Micky Rosenfeld.

Cele două proiectile se adaugă la cele cinci rachete lansate asupra Israelului din sudul Fâşiei Gaza, din momentul în care Hamas, care controlează teritoriul palestinian, a declarat acest armistiţiu, intrat în vigoare de sâmbătă, potrivit armatei.

Duminică, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că armata a răspuns „în forţă” la zecile de rachete lansate săptămâna trecută, din Gaza, dar că, în cazul în care vor exista noi atacuri, răspunsul armatei israeliene va fi şi mai dur.

Te-ar mai putea interesa și
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită la sol de 1.702 metri pătraţi. Suprafaţa utilă este de 12.000 metri......
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenţionează să obţină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru ...