Două treimi din grupurile bancare transfrontaliere vor să-şi extindă operaţiunile- sondaj BEI

Două treimi din grupurile bancare transfrontaliere chestionate cu privire la planurile de viitor pe termen lung intenţionează să-şi extindă operaţiunile, arată sondajul privind activitatea de creditare a băncilor din CESEE pentru a doua jumătate a anului 2025, efectuat de Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi prezentat marţi în cadrul Forumului CEE 2026 de la Viena.
AGERPRES - mar, 13 ian. 2026, 14:15
Două treimi din grupurile bancare transfrontaliere vor să-şi extindă operaţiunile- sondaj BEI

Potrivit unui comunicat al instituţiei, băncile din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est (CESEE) raportează tendinţe de îmbunătăţire. Cererea de credite rămâne robustă, în special din partea companiilor, în timp ce băncile anticipează o îmbunătăţire uşoară a ofertei de credite după o perioadă de contracţie, scrie Agerpres.

Se preconizează o creştere a apetitului băncilor pentru acordarea de credite, în special pentru IMM-uri şi credite de consum, deşi băncile manifestă o disponibilitate mai limitată de a acorda credite companiilor mari şi credite ipotecare. Această încredere crescândă în oferta de credite ar putea contribui la reducerea decalajului dintre cerere şi ofertă care a persistat în ultimii ani din cauza cererii mari de credite şi a ofertei mai limitate.

„Cel mai recent sondaj confirmă rezilienţa şi potenţialul puternic al sectorului bancar din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est. Cererea de credite rămâne robustă, condiţiile de ofertă dau semne de îmbunătăţire, iar calitatea creditelor a continuat să progreseze în ultimele şase luni. Aceste tendinţe sunt extrem de încurajatoare pentru investiţii şi dezvoltare economică în regiune. Două treimi din băncile prezente în regiune intenţionează să-şi mărească expunerea pe termen lung în regiune. Acesta este un semn excelent al potenţialului de creştere al CESEE. Iar BEI, care completează eforturile băncilor comerciale, va continua să contribuie prin abordarea disfuncţionalităţilor pieţei şi a priorităţilor politice ale UE”, a declarat Marek Mora, vicepreşedinte al BEI, citat în comunicat.

Potenţialul pieţei din regiunea CESEE este considerat, în general, important, cele mai multe dintre băncile care au participat la sondaj evaluându-l drept ridicat, în special în ţări precum Cehia, România şi Slovacia sau mediu în principal pe pieţele din Balcanii de Vest. Rentabilitatea în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est rămâne, de asemenea, puternică în comparaţie cu operaţiunile globale ale grupului, cu performanţe deosebit de solide în Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Kosovo şi Macedonia de Nord.

„Aceste rezultate evidenţiază tendinţe puternic pozitive ale creditării în cazul băncilor care operează în zona CESEE, care beneficiază de performanţele solide ale sectoarelor bancare globale şi europene. Cu toate acestea, diferiţi factori – atât interni, cât şi internaţionali, în special evoluţiile în materie de reglementare – continuă să afecteze condiţiile de acordare a creditelor în regiune”, a spus Debora Revoltella, economistă şefă la BEI.

În plus, accesul la finanţare în CESEE, atât pentru grupurile bancare transfrontaliere, cât şi pentru filialele acestora, a rămas puternic în ultimele şase luni şi se preconizează că va continua să se îmbunătăţească. Această perspectivă pozitivă este susţinută de creşterea depozitelor retail şi corporative şi de accesul continuu la finanţare din partea instituţiilor financiare internaţionale (IFI), precum BEI.

Calitatea creditelor a continuat să se îmbunătăţească în ultimele şase luni, fiind raportate mai puţine credite neperformante. Aceste progrese au fost deosebit de puternice în segmentul retail şi corporativ. În ciuda acestor evoluţii pozitive, băncile rămân prudente în privinţa următoarelor şase luni, anticipând o posibilă deteriorare a calităţii creditelor.

În acelaşi timp, firmele din CESEE se aşteaptă la o creştere a investiţiilor, chiar dacă moderată, cu accent pe extinderea capacităţii şi inovare, aşa cum se arată în Sondajul BEI cu privire la investiţii publicat marţi.

Şocul comercial afectează firmele din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est (reprezentând o barieră în calea comerţului pentru 34 % din firmele din CESEE), dar într-o măsură mai mică decât în UE şi SUA (48% şi, respectiv, 77%). Potenţialul adoptării tehnologiilor digitale în CESEE este încă neexplorat, doar 44% dintre întreprinderile din regiune utilizând multiple tehnologii avansate, în comparaţie cu 50% în UE şi SUA. Studiul arată, de asemenea, că firmele din regiune sunt din ce în ce mai conştiente de riscurile determinate de schimbările climatice. Peste 90% dintre firme au luat măsuri pentru reducerea emisiilor.

Sondajul privind activitatea de creditare a băncilor din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est (CESEE) este efectuat de două ori pe an de Banca Europeană de Investiţii, şi cuprinde în jur de 12 grupuri bancare internaţionale şi 65 filiale locale sau bănci locale independente. Împreună, acestea reprezintă peste 50 % din activele bancare în majoritatea ţărilor CESEE.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deţinută de statele membre ale acesteia. Construită în jurul a opt priorităţi principale, Banca finanţează investiţii care contribuie la obiectivele de politică ale UE stimulând acţiunile climatice şi de mediu, digitalizarea şi inovarea tehnologică, securitatea şi apărarea, coeziunea, agricultura şi bioeconomia, infrastructura socială, uniunea pieţelor de capital şi o Europă mai puternică într-o lume mai paşnică şi mai prosperă.

Grupul BEI, care include şi Fondul European de Investiţii (FEI), a încheiat noi finanţări în valoare de aproape 89 miliarde euro pentru peste 900 de proiecte cu impact puternic în 2024, stimulând astfel competitivitatea şi securitatea Europei.

Te-ar mai putea interesa și
Văduva fostului șah al Iranului îndeamnă forțele de securitate să se alăture protestarilor și să dea jos regimul ayatollahilor
Văduva fostului șah al Iranului îndeamnă forțele de securitate să se alăture protestarilor și să dea jos regimul ...
Fosta împărăteasă a Iranului, Farah Pahlavi, văduva ultimului şah iranian răsturnat de la putere de Revoluţia Islamică în 1979, a făcut apel marţi la forţele de securitate să se......
Prețul spot al gazelor a sărit pragul de 200 de lei/MWh pe piața de la București
Prețul spot al gazelor a sărit pragul de 200 de lei/MWh pe piața de la București
Prețul gazelor naturale tranzacționate azi cu livrare mâine a sărit pragul de 200 de lei/MWh, iar volumele tranzacționate ...
Salrom a depus un proiect pentru accesarea de fonduri europene în valoare de 180 de milioane de euro. Compania va folosi banii pentru reciclarea deșeurilor de steril de la Baia de Fier
Salrom a depus un proiect pentru accesarea de fonduri europene în valoare de 180 de milioane de euro. Compania va folosi ...
Societatea Națională a Sării S.A. (SNS S.A.) a depus oficial astăzi proiectul strategic „Tailings-to-Green Baia de ...
România a pierdut peste 500 de milioane de euro din venituri fiscale de pe urma contrabandei cu ţigări, în 2025 – estimări Novel
România a pierdut peste 500 de milioane de euro din venituri fiscale de pe urma contrabandei cu ţigări, în 2025 – ...
Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut în noiembrie 2025 cu 3 puncte procentuale, până la 12,6% din totalul consumului, ...