Dr. Leahu vrea să angajeze 170 de oameni la clinicile sale din România în 2021

Ionuţ Leahu, fondator şi CEO al reţelei de clinici dentare care-i poartă numele, estimează că în 2021 va angaja 170 de oameni pentru clinicile sale din ţară. "Ne aflăm în plină dezvoltare, ritmul dictează integrarea rapidă și, deși am deschis și propriul centru de perfecționare, tot resimțim această nevoie. Deficitul de personal medical este cu precădere în orașele mici, explicația fiind aceea că medicii au fost repartizați la rezidențiat în orașe mari precum București, Cluj", spune pentru Economica.net doctorul Ionuţ Leahu. În privinţa pieţei dentare din Londra, unde a deschis recent o clinică, dr. Leahu ne spune că: "din punctul de vedere al metodologiei și procedurilor, consider că avem în România un nivel superior care vine, pe de o parte, din formarea practică a specialiștilor care au fost expuși la probleme complexe și la o cazuistică bogată, pe de altă parte, din obișnuința de a lucra în echipe de medici cu specializări diferite pentru abordarea completă a problemelor unui pacient. Luăm un exemplu concret: lucrăm cu cea mai nouă tehnologie și derulăm operații complexe de restaurare a întregii danturi. Există, desigur, și în Anglia proceduri similare, numai că acestea sunt implementate parțial și la un nivel de bază, pe când la noi medicii abordează complet și au intervenții complexe prin care repară și osul, și gingia, adică tratează integral problema pacientului."
Cristina Şomănescu - Dum, 29 nov. 2020, 20:02
Dr. Leahu vrea să angajeze 170 de oameni la clinicile sale din România în 2021

Ionuţ Leahu, fondator şi CEO al reţelei de clinici dentare care-i poartă numele, a vorbit într-un interviu acordat pentru Economica.net despre planurile de extindere în ţară, dar şi despre piaţa dentară din Marea Britanie, unde a deschis recent o clinică.

„Din ceea ce am observat noi în etapa prospectării pieței de acolo (n. red. din Londra), din punctul de vedere al metodologiei și procedurilor, consider că avem în România un nivel superior care vine, pe de o parte, din formarea practică a specialiștilor care au fost expuși la probleme complexe și la o cazuistică bogată, pe de altă parte, din obișnuința de a lucra în echipe de medici cu specializări diferite pentru abordarea completă a problemelor unui pacient. Luăm un exemplu concret: lucrăm cu cea mai nouă tehnologie și derulăm operații complexe de restaurare a întregii danturi. Există, desigur, și în Anglia proceduri similare, numai că acestea sunt implementate parțial și la un nivel de bază, pe când la noi medicii abordează complet și au intervenții complexe prin care repară și osul, și gingia, adică tratează integral problema pacientului”, a explicat pentru Economica.net Ionuţ Leahu, fondatorul şi CEO-ul reţelei de clinici Dr. Leahu.

Economica.net: În ce orașe aveți în plan să vă extindeți în 2021?

Ionuţ Leahu: În 2021, concrete sunt deschiderile celor două centre aflate în proces de amenajare – cele din Cluj și Ploiești. Ca plan, urmând strategia asumată și în fața investitorilor, ne vom concentra pe toate regiunile geografice, prioritate urmând să aibă orașele cu centre universitare, apoi orașele mari. Trebuie să adaug că evaluăm toate propunerile pe care le primim de la clinicile independente din țară care vor să se alăture rețelei sau pe cele ale managerilor care vor să dezvoltăm în sistem de parteneriere.

Economica.net: Câți oameni vreți să angajați în 2021? Dintre aceștia, câți doar pentru clinica din Londra?

Ionuţ Leahu: Estimarea noastră este că ne vom crește cu 50% echipa, aceasta însemnând extinderea ei cu 170 de persoane. Avem nevoie de specialiști atât pentru structura actuală, cât și pentru deschiderile următoare. În clinica din Londra, vom rămâne în aceeași echipă de 12 persoane, dintre care nouă – personal medical.

Economica.net: Care sunt cele mai mari probleme cu care vă confruntați când recrutați?

Ionuţ Leahu: Problemele noastre sunt cele ale pieței, în general. În primul rând, amintesc lipsa personalului calificat în zona medicală. Ne dorim alături persoane pe care să le integrăm rapid în echipă și, astfel, urmărim anumite criterii de performanță pentru ca ele să se adapteze culturii noastre organizaționale. Ne aflăm în plină dezvoltare, ritmul dictează integrarea rapidă și, deși am deschis și propriul centru de perfecționare, tot resimțim această nevoie. Deficitul de personal medical este cu precădere în orașele mici, explicația fiind aceea că medicii au fost repartizați la rezidențiat în orașe mari precum București, Cluj.

Economica.net: Ce investiții aveți în plan pentru 2021, ce valoare au și în ce linii de business vor fi direcționati banii?

Ionuţ Leahu: Ne vom continua, cu siguranță, extinderea la nivel național și investițiile vor fi îndreptate atât spre deschiderea şi amenajările de clinici noi, cât și spre extinderea rețelei prin parteneriate cu clinici independente. Obiectivul este acela de a mări rețeaua cu 20 de clinici în următorii cinci ani.

Economica.net: Cum apreciați că sunt tarifele practicate de clinica dvs. din Londra față de cele practicate de competitorii dvs. din oraş?

Ionuţ Leahu: Din evaluările noastre, avem prețurile aliniate cu cele ale clinicilor din Londra.

Citeşte şi: Morphosis Capital investeşte în afacerea lui Ionuţ Leahu: până în 2025 vor să deschidă, împreună, 20 de clinici în ţară

Economica.net: Care sunt profilurile de pacienți pe care-i vizează clinica dvs. din Londra?

Ionuţ Leahu: Din start, așteptarea este să avem atât pacienţi străini, cât și români. Deja serviciile noastre erau accesate și de către românii din Marea Britanie care veneau în România pentru tratamente. Aceștia vor putea menține legătura cu noi prin clinica de la Londra, în vizitele de control și întreținere sau pentru partea de prevenție.

Economica.net: Vă rog să ne povestiți cum diferă piața stomatologică din Londra de cea din România, care sunt cele mai spinoase probleme cu care se confruntă și care sunt, de obicei, problemele și serviciile acordate celor mai mulți pacienți care ajung la dentist.

Ionuţ Leahu: Din ceea ce am observat noi în etapa prospectării pieței de acolo, din punctul de vedere al metodologiei și procedurilor, consider că avem în România un nivel superior care vine, pe de o parte, din formarea practică a specialiștilor care au fost expuși la probleme complexe și la o cazuistică bogată, pe de altă parte, din obișnuința de a lucra în echipe de medici cu specializări diferite pentru abordarea completă a problemelor unui pacient. Luăm un exemplu concret: lucrăm cu cea mai nouă tehnologie și derulăm operații complexe de restaurare a întregii danturi. Există, desigur, și în Anglia proceduri similare, numai că acestea sunt implementate parțial și la un nivel de bază, pe când la noi medicii abordează complet și au intervenții complexe prin care repară și osul, și gingia, adică tratează integral problema pacientului.
O ilustrare clară vom putea avea numai după o perioadă mai lungă de timp, în care să lucrăm cu pacienții de acolo, să le observăm comportamentul și tiparul de intervenții solicitate într-o mai mare măsură.

Economica.net: Cum estimați că va evolua în 2021 ponderea pacienților străini care vin să se trateze la clinicile dvs. din România? Vă rog să nuanțați răspunsul.

Ionuţ Leahu: Ne așteptăm ca turismul dentar să revină la nivelul de dinaintea pandemiei de îndată ce se vor deschide granițele. În mod tradițional, aproximativ 10% dintre pacienții care se tratează în clinicile dentare Dr. Leahu sunt străini.

Economica.net: Cu ce afaceri nete estimați că veți încheia anul 2020?

Ionuţ Leahu: Sunt încă foarte multe necunoscute până la sfârșitul anului. În primul rând, este contextul greu de prevăzut, în care observăm de la o zi la alta creșterea mare de cazuri de îmbolnăviri și din ce în ce mai multe localități intrate în carantină, de exemplu – Constanța. În al doilea rând, în cadrul rețelei, avem clinici pe care le-am deschis anul acesta și care sunt în proces de a se așeza operațional și despre care nu ne putem pronunța anticipat în ce măsură vor contribui la cifra de afaceri totală a rețelei.

Citeşte mai multe ştiri despre clinicile Dr. Leahu aici. 

Reţeaua Dr. Leahu e prezentă în şapte orașe din România (București, Pitești, Timișoara, Turda, Constanța, Oradea și Iași) şi la Londra. Reţeaua are 96 de cabinete deservite de o echipă formată din peste 350 de angajați, dintre care 118 medici și cinci specialiști în anestezie generală. Fiecare clinică are cel puțin un centru de radiologie dentară digitală, iar şapte dintre clinici sunt avizate ATI. De asemenea, rețeaua are și propriul centru de instruire – Centrul de Perfecționare Dr. Leahu. Rețeaua clinicilor dentare Dr. Leahu este prima entitate din industria de profil, tranzacționată pe sistemul alternativ al Bursei de Valori București.

Te-ar mai putea interesa și
Magazinele nu se vor închide în weekend, a anunţat Ciolacu
Magazinele nu se vor închide în weekend, a anunţat Ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în......
Guvernul a adoptat OUG de modificare a legislației plafonării prețurilor la energie și gaze și a eliminat “taxa pe soare”
Guvernul a adoptat OUG de modificare a legislației plafonării prețurilor la energie și gaze și a eliminat “taxa pe ...
Guvernul a adoptat Ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori ...
Swiss International Air Lines a început operarea zborurilor de la Cluj-Napoca spre Zurich
Swiss International Air Lines a început operarea zborurilor de la Cluj-Napoca spre Zurich
Swiss International Air Lines leagă Clujul de Zurich începând de azi, 28 martie.
Autostrada Craiova-Filiaşi şi drumul expres Filiaşi-Târgu Jiu – Guvernul a aprobat indicatorii pentru cele două proiecte
Autostrada Craiova-Filiaşi şi drumul expres Filiaşi-Târgu Jiu – Guvernul a aprobat indicatorii pentru cele două ...
Guvernul a aprobat joi indicatorii tehnico-economici pentru ruta de mare viteză dintre Craiova şi Târgu Jiu (110,1 km), ...