Dragnea: Referendumul pe Constituţie ar putea fi în continuare în toamnă, eventual pe mai multe zile

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, la Galaţi, că, urmare a deciziei CC privind pragul la referendum, nu trebuie renunţat la ideea de a organiza referendumul pentru revizuirea Consituţiei în toamna acestui an, el apreciind că acesta s-ar putea întinde pe mai multe zile.
Economica.net - joi, 27 iun. 2013, 12:07
Dragnea: Referendumul pe Constituţie ar putea fi în continuare în toamnă, eventual pe mai multe zile

„După decizia de ieri a Curţii Constituţionale, mă rog, timpul este foarte scurt, îmi este foarte greu să înţeleg cum o lege constituţională este constituţională dar nu de azi, de mâine. Îmi este foarte greu să înţeleg, dar, mă rog, până la urmă ne supunem. Despre regionalizare vreau să vă spun că nu renunţăm la acest proiect major sub nicio formă. Eu, personal, nu am renunţat niciodată la vreun proiect. Că regiunile se vor face astăzi sau cu o întârziere de două sau trei zile are mai puţină importanţă, deşi are importanţă pentru că România poate să piardă câteva luni de dezvoltare, dar regiunile oricum se vor realiza”, a declarat Dragnea la Galaţi, înainte de începerea unei dezbateri publice legate de procesul de reorganizare teritorială a României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dragnea a spus că are şi o variantă de rezervă.

„Am şi o variantă de rezervă. Putem acţiona în două etape. În prima etapă poate să nu fie nevoie de prezenţa în Constituţie a noţiunii de regiune, în aşa fel încât chiar şi atunci când vor fi realizate regiunile, să nu fie afectat exerciţiul finaciar european 2014-2020. Pe de altă parte, eu nu sunt dispus să spun astăzi că noi renunţăm total la ideea de a organiza referendum la modificarea Constituţiei în acest an. După decizia Curţii de ieri, este prea devreme să ne pronunţăm, dar eu vă spun că nu cred că trebuie să renunţăm imediat la ideea de a organiza referendum pentru modificarea Constituţiei în această toamnă”, a mai declarat Liviu Dragnea.

Vicepremierul a declarat că nu exclude posibilitatea ca referendumul să se facă pe parcursul mai multor zile, precizând că acest lucru a fost deja reglementat de Curtea Constituţională printr-o decizie luată anul trecut.

„Se poate organiza referendum pe parcursul mai multor zile. Mai multe zile la referendum nu pot fi neconstituţionale, pentru că există o decizie a Curţii de anul trecut care a spus că referendumul poate fi organizat în mai multe zile. Deci, eu cred că modificările la Constituţie şi regionalizarea reprezintă două proiecte de ţară uriaşe şi trebuie să identificăm toate posibilităţile legale şi toate mecanismele administrative legale care pot fi utilizate pentru ca în toamnă să putem modifica Constituţia. Nu vă pot spune acum exact cum, dar eu nu renunţ la nici una dintre aceste idei”, a mai spus Liviu Dragnea.

Vicepremierul Liviu Dragnea participă joi la o dezbatere publică privind procesul de regionalizare-descentralizare din România care are loc la Galaţi. Alături de Dragnea, la această dezbatere participă ministrul Tehnolologiei Informaţiei, Dan Nica, şi preşedinţii consiliilor judeţene din zona Galaţi-Brăila-Vrancea.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat miercuri seară că o decizie privind momentul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, după decizia CC, va fi luată în USL, el menţionând că sunt luate în calcul toate variantele, inclusiv amânarea pentru anul viitor, chiar şi odată cu alegerile prezidenţiale.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, miercuri, CC.

Curtea a dat publicităţii următoarea decizie: „Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, decide: respinge obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi constată că dispoziţiile legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii”.

CC precizează că decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial Partea I.

În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.

Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.

În aceeaşi zi, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat că PDL, UDMR şi PPDD atacă la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum.

Te-ar mai putea interesa și
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 9,1% respectiv cu 1,71 milioane de tone, de la 18,861 milioane de tone raportate în 2022 la 20,571 milioane tone, în......
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Constructorul austriac Porr a săpat 855 de metri pe ambele fire ale primului tunel veritabil de autostradă din România, ...
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Gradul de colectare înregistrat prin Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) a înregistrat o creştere exponenţială de ...
Ana Hotels redeschide hotelul Europa din Eforie Nord, după investiții de 14 milioane de euro
Ana Hotels redeschide hotelul Europa din Eforie Nord, după investiții de 14 milioane de euro
Ana Hotels redeschide pe 16 aprilie hotelul Europa din Eforie Nord, după investiții de 14 milioane de euro. Clădirea a ...