Dragoș Pîslaru (MIPE): Am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR

Semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) privind voucherele pentru cetăţenii care deţin panouri fotovoltaice şi voucherele pentru populaţia vulnerabilă energetic a fost deblocată, a afirmat, sâmbătă, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 26 iul. 2025, 15:15
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR

Ministrul a precizat că a lucrat, în prima parte a zilei de vineri, la sediul Ministerului Finanţelor, alături de ministrul Alexandru Nazare şi echipele tehnice din instituţiile pe care le coordonează şi împreună au reuşit să deblocheze o serie de măsuri esenţiale, „care aduc beneficii reale românilor”.

„Am obţinut aprobarea creditelor de angajament şi astfel am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR: Investiţia i4B – vouchere pentru cetăţenii care deţin deja panouri fotovoltaice, astfel încât să îşi poată instala acumulatori pentru stocarea energiei; Investiţia i7 – vouchere pentru populaţia vulnerabilă energetic – pentru izolarea locuinţei, eficientizarea consumului şi instalarea de panouri fotovoltaice”, a spus Pîslaru, într-o postare a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) pe Facebook.

Potrivit acestuia, RePowerEU este un program important, pe care l-a negociat la nivel european şi care trebuie prioritizat şi accelerat pentru a reduce factura energetică a peste 100.000 gospodării din România.

„Am obţinut aprobarea creditelor de angajament pentru semnarea contractelor aferente măsurii de e-guvernare din PoCIDIF – un pas important pentru digitalizarea serviciilor publice destinate cetăţenilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii. Am deblocat astfel semnarea pentru restul contractelor privind digitalizarea IMM-urilor şi ONG-urilor, prin fonduri din PNRR – un sprijin concret pentru adaptarea mediului economic şi a societăţii civile la noile cerinţe ale erei digitale. Sunt mari întârzieri şi de când am preluat mandatul lupt să ajungem la zi şi să sprijinim beneficiarii”, a adăugat ministrul Pîslaru.

El a precizat că va detalia „suplimentar” aceste măsuri în cadrul unei conferinţe de presă de la mijlocul săptămânii viitoare.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Energiei a aprobat proiecte de 290 milioane de euro de eficienţă energetică în instalaţii industriale incluse în EU ETS. Lista proiectelor
Ministerul Energiei a aprobat proiecte de 290 milioane de euro de eficienţă energetică în instalaţii industriale incluse ...
Un număr de şapte proiecte, în valoare de aproximativ 290 de milioane de euro, au fost aprobate pentru investiţii derulate prin programul dedicat eficienţei energetice în instalaţii......
Fosta Electroargeș vrea să producă drone pentru Ministerul Apărării. AETA i-a transmis o propunere lui Radu Miruță
Fosta Electroargeș vrea să producă drone pentru Ministerul Apărării. AETA i-a transmis o propunere lui Radu Miruță
Producătorul de electrocasnice AETA, fosta Electroargeș, care a renunțat la contractul cu Beko și care acum se axează ...
Cea mai mare centrală nucleară din Franța a fost oprită aproape total din cauza meduzelor
Cea mai mare centrală nucleară din Franța a fost oprită aproape total din cauza meduzelor
Reactoare ale centralei nuclearo-electrice Gravelines, cea mai mare din Franţa, au fost închise din nou din cauza unui ...
Nouă autostradă lansată în România
Nouă autostradă lansată în România
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a stabilit împărţirea Autostrăzii A13 Braşov - Bacău, cu o lungime ...