Dreapta franceză, în prag de implozie, în pofida implicării discrete a lui Nicolas Sarkozy

Principalul partid al opoziţiei de dreapta din Franţa, UMP, care a permis în 2007 alegerea lui Nicolas Sarkozy, este ameninţat de o implozie în urma unui război violent între lideri, în pofida implicării din culise a fostului preşedinte francez, ce s-a retras din viaţa publică, relatează AFP.
Economica.net - lun, 26 nov. 2012, 09:10
Dreapta franceză, în prag de implozie, în pofida implicării discrete a lui Nicolas Sarkozy

Fostul premier al lui Nicolas Sarkozy, François Fillon, a anunţat că va aduce în faţa justiţiei rivalitatea sa cu ambiţiosul Jean-François Copé pentru preşedinţia Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP).

Aceasta ar fi o situaţie fără precedent în viaţa politică franceză. În 2008, fostul candidat la preşedinţie, Ségolène Royal, nu a mers până a capăt cu această ameninţare atunci când a revendicat conducerea Partidului Socialist în faţa lui Martine Aubry.

Într-un comunicat, Fillon, în vârstă de 58 de ani, îl acuză pe rivalul său în vârstă de 48 de ani, că „poartă” „singur de acum responsabilitatea unui eşec care afectează patria şi compromite, dincolo de aceasta, imaginea acţiunii politice”.

În urmă cu zece zile, Fillon şi Copé evitau cu grijă atacurile frontale încercând să desfăşoare o campanie civilizată pentru preşedinţia unui partid rămas fără lider după retragerea lui Nicolas Sarkozy în urma înfrângerii suferite în mai în faţa lui François Hollande.

Grija lor era „reunirea”, după consultarea celor aproximativ 300.000 de aderenţi chemaţi la urne.

Dar scenariul a derapat, pe fondul rezultatelor extrem de strânse, al acuzaţiilor de fraude reciproce şi al diviziunilor politice profunde.

Susţinător al unei „drepte fără complexe”, Copé a fost proclamat luni seara învingător cu o marjă infimă de 50,03 la sută (un avans de 98 de voturi din totalul de peste 174.000 de votanţi).

Fillon a contestat acest rezultat, deoarece comisia de organizare a scrutinului a uitat să numere buletinele din departamentele de peste mări.

„Voi sesiza justiţia pentru a restabili adevărul rezultatelor şi pentru a reda cuvântul militanţilor”, a anunţat duminică seara François Fillon.

Rivalitatea dintre cei doi lideri ai UMP, care are ca miză o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale din 2017, a atins un punct de unde nu mai există întoarcere o dată cu eşecul medierii fostului ministru de Externe Alain Juppé, duminică seara.

Ieşind din conul său de umbră, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy s-a declarat totuşi „favorabil oricărei iniţiative care ar putea permite rezolvarea situaţiei”, a declarat duminică anturajul său. „Nicolas Sarkozy şi Alain Juppé sunt în contact telefonic”, au adăugat sursele citate.

Deputatul Lionel Tardy, cunoscut pentru declaraţiile sale directe, a fost primul care a evocat o „scindare” în cadrul grupului UMP din Adunarea Naţională. „Nimeni nu îşi imaginează o scindare”, a răspuns preşedintele grupului, Christian Jacob, un prieten al lui Jean-François Copé.

O proporţie de 71 la sută dintre francezi şi 67 la sută dintre simpatizanţii UMP apreciază că alegerile ar trebui repetate, potrivit unui sondaj realizat de Ifop pentru Journal du Dimanche, pe un eşantion format din 1.005 persoane cu vârste peste 18 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: După 1 septembrie se va intra într-un calendar pentru desemnarea unui prim-ministru
Grindeanu: După 1 septembrie se va intra într-un calendar pentru desemnarea unui prim-ministru
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că, după data de 1 septembrie, se va intra într-un calendar pentru desemnarea unui viitor prim-ministru....
Macron le cere aliaţilor din Coaliţia de Voinţă să intensifice lupta împotriva flotei fantomă a Rusiei
Macron le cere aliaţilor din Coaliţia de Voinţă să intensifice lupta împotriva flotei fantomă a Rusiei
Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut luni acţiuni mai dure împotriva aşa-numitei flote fantomă a Rusiei şi ...
Eugen Rădulescu: Viitorul economiei rămâne extrem de incert; avem câteva zile să salvăm ce se mai poate din PNRR
Eugen Rădulescu: Viitorul economiei rămâne extrem de incert; avem câteva zile să salvăm ce se mai poate din PNRR
Viitorul economiei româneşti rămâne extrem de incert, mai avem doar câteva zile pentru a salva ce se mai poate din Planul ...
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Măsurile comerciale existente și cele propuse de Uniunea Europeană împotriva Chinei ar putea viza aproximativ 27% din ...