Dreptul de a conduce vehicule le va fi interzis până la 10 ani şoferilor sub influenţa drogurilor sau alcoolului – proiect

 Senatorul PSD Robert Cazanciuc anunţă că a depus, joi, un proiect legislativ care prevede, printre altele, interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la 10 ani în cazul şoferilor depistaţi sub influenţa drogurilor sau alcoolului.
AGERPRES - vin, 22 sept. 2023, 08:34
Dreptul de a conduce vehicule le va fi interzis până la 10 ani şoferilor sub influenţa drogurilor sau alcoolului - proiect

„Am depus, astăzi, aşa cum am promis public, un proiect legislativ menit să prevină şi să combată cu mai mare fermitate şi eficienţă traficul de droguri, care a luat o aşa amploare în ultimul timp încât am ajuns să asistăm la din ce în ce mai multe drame în societatea noastră, inclusiv la tragedii pe şoselele ţării”, scrie Cazanciuc pe Facebook.

Potrivit acestuia, sunt vizate mai multe legi care operează în domeniul combaterii traficului de droguri.

Senatorul Robert Cazanciuc arată că dreptul de a mai conduce vehicule va fi interzis pe o perioadă de până la 10 ani în cazul depistării şoferilor sub influenţa drogurilor sau alcoolului. În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată.

„Se vor majora pedepsele privind şi finanţarea faptelor ce au legătură cu traficul şi consumul de substanţe psihoactive. Produsele psihoactive, mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea produselor vor fi confiscate”, precizează senatorul PSD.

De asemenea, folosirea minorilor în derularea de operaţiuni cu substanţe psihoactive va fi o circumstanţă agravantă în săvârşirea infracţiunilor privind traficul de droguri.

„Va fi redusă la maxim durata în care consumatorii vor intra în programe de consiliere pentru a evita tragedia de la 2 Mai, al cărei autor a refuzat, la 17 ani, să urmeze asistenţa de specialitate”, afirmă Robert Cazanciuc.

Dacă în forma în vigoare a legii se pedepseau doar faptele menţionate, prin noul proiect, iniţiat de senatorul Robert Cazanciuc (PSD) şi deputata Diana Tuşa (PSD), se pedepseşte şi tentativa.

„Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive ori tolerarea consumului fără drept în asemenea locuri, precum şi tolerarea consumului, fără drept, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive, de către proprietarul, chiriaşul sau administratorul unui imobil aflat în stare de degradare, dezafectat ori în construcţie se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”, se arată într-o prevedere nou introdusă în art. 19 al Legii 194/2011.

Alte noi prevederi stipulează că „administrarea sau remiterea, fără reţetă medicală, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive unei persoane” şi „îndemnul la consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin orice mijloace”, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani, respectiv cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Finanţarea în orice mod a săvârşirii faptelor menţionate se sancţionează cu pedepsele prevăzute de lege pentru acestea, limitele speciale ale acestora majorându-se cu o treime.

Dacă faptele prevăzute la art. l6 („fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă) au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Senatul va fi prima Cameră care va dezbate această propunere legislativă.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă că va declasifica documente care arată „vulnerabilităţi şocante” în sistemul electoral al SUA şi acuză China de „cel mai mare atac cibernetic din istorie”
Trump anunţă că va declasifica documente care arată „vulnerabilităţi şocante” în sistemul electoral al ...
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat China de "cel mai mare atac cibernetic asupra datelor electorale din istorie" şi a anunţat joi, într-un discurs ţinut de la Casa Albă, că va......
Cum arată vacanța fără griji promisă de bănci: Nu plătești doar comisionul, ci și taxa de conversie din lei în euro, adică 2% peste taxa standard de retragere de la ATM
Cum arată vacanța fără griji promisă de bănci: Nu plătești doar comisionul, ci și taxa de conversie din lei în ...
Comisioanele de retragere de numerar de la bancomat sunt cuprinse între 1% și 2%, în funcție de banca emitentă a cardului. ...
BIPA, lanţ de magazine cu preţuri mici, concurentul dm, se extinde în ţară şi angajează
BIPA, lanţ de magazine cu preţuri mici, concurentul dm, se extinde în ţară şi angajează
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, a adus în România şi ...
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de ...