„Drift Grand Prix” blochează centrul Capitalei. Vezi harta restricţiilor

Circulaţia este restricţionată pe mai multe străzi din zona Palatului Parlamentului, unde începând de vineri şi până duminică se desfăşoară campionatul european de motorsport ''Drift Grand Prix''.
Economica.net - vin, 21 oct. 2011, 12:34

Competiţia de motorsport „Drift Grand Prix” are loc în perioada 21-23 octombrie, pe circuitul stradal din zona Palatului Parlamentului, potrivit Mediafax.

Pe perioada desfăşurării competiţiei a fost restricţionată circulaţia pe mai multe străzi.

Astfel, începând de joi seară şi până luni, 24 octombrie, ora 6.00, este restrictţionat traficul pe Calea 13 Septembrie, între strada Uranus şi Bulevardul Libertăţii, pe ambele sensuri, pe Bulevardul Libertăţii, între Rond Coşbuc şi Bulevardul Naţiunile Unite, pe Bulevardul Unirii, între Bulevardul I. C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei.

Şoferii pot circula pe rutele ocolitoare Bulevardul Unirii – Bulevardul Regina Maria – Bulevardul Tudor Vladimirescu, Bulevardul Naţiunile Unite – strada Naţiunile Unite – strada Izvor – Calea 13 Septembrie şi pod Operă – Splaiul Independenţei – pod Operetă – Piaţa Unirii.

Poliţiştii de la Rutieră le recomandă şoferilor să evite să circule, pe cât posibil, în zona adiacentă locului de desfăşurare a evenimentului, să folosească maşinile personale cât mai puţin pentru a evita blocajele de trafic şi să opteze pentru mijloacele de transport în comun, să oprească sau să staţioneze doar în locurile special amenajate sau cât mai departe de locul de desfăşurare a evenimentului.

Şi traseele unor autobuze au fost modificate pe perioada desfăşurării competiţiei. Astfel, autobuzele liniei turistice „Bucharest City Tour” circulă pe traseul de bază între terminalul „Piaţa Presei” şi intersecţia Calea Victoriei-Splaiul Independenţei-Bd. Naţiunile Unite, apoi pe un traseu modificat pe Splaiul Independenţei până la Piaţa Unirii, de unde revin pe traseul iniţial.

De asemenea, vor avea trasee modificate şi autobuzele liniilor 136 şi 385. Autobuzele liniei de noapte N121 vor cirucla pe traseul de bază între terminalul „Zeţari” şi Piaţa Arsenalului (intersecţia Calea 13 Septembrie – strada Izvor), apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe strada Izvor, strada B.P.Haşdeu, Splaiul Independenţei, până la Piaţa Unirii.

Peste 50 de piloţi din 14 ţări, campioni naţionali şi campioni ai Europei, sunt aşteptaţi să participe la „Drift Grand Prix”, pe circuitul din zona Palatului Parlamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații petroliere
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații ...
Compania petrolieră naţională din Kuweit a anunţat sâmbătă răniţi şi pagube materiale după un atac iranian asupra unei instalaţii petroliere, potrivit agenţiei oficiale de presă KUNA,......
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile ...
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...