Drulă: Stadiul lucrărilor pe lotul doi al Autostrăzii Sebeş-Turda este de 90%

04 08. 2021
Autostrada Sebes Turda

„A10 Sebeş-Turda – se aşterne ultimul strat de asfalt pe Lotul 2. Stadiul lucrărilor: 90%. Lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda este unul dintre proiectele prioritare pentru România. Pe cei 24,2 km ai tronsonului – de la Pârâul Iovului la Aiud – a început turnarea covorului final de asfalt”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, se mai lucrează la montarea de parapete, la spaţiile de servicii, sistemul de scurgere a apelor, iar la viaductul peste calea ferată de la Teiuş se execută ultimele umpluturi.

„Facem toate eforturile să ne asigurăm că antreprenorul îşi respectă graficele asumate, astfel încât anul acesta să circulăm pe întreaga autostradă Sebeş-Turda”, a punctat Cătălin Drulă.

Ministrul Transporturilor anunţa pe 18 iunie că anul acesta se va circula pe întreaga autostradă Sebeş-Turda, în condiţiile în care constructorul a dat asigurări că lotul 2 al autostrăzii va fi gata în toamnă.

Lucrările pe Lotul 2, în lungime de 24,25 km, sunt realizate de Asocierea Aktor – Euro Construct Trading ’98, deschiderea traficului fiind estimată pentru noiembrie 2021. Valoarea proiectului este de 541,73 milioane lei fără TVA.