Drum Expres Arad – Oradea: Anunțurile de licitație pentru loturile 1 și 3, publicate vineri în SEAP

Anunțurile de licitație pentru execuție lucrări la loturile 1 și 3 ale Drumului Expres Arad - Oradea au fost publicate vineri, 23 februarie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Anemona Andone - vin, 23 feb. 2024, 12:45
Drum Expres Arad - Oradea: Anunțurile de licitație pentru loturile 1 și 3, publicate vineri în SEAP

Valoarea estimată a contractului pentru Drumul Expres Arad – Oradea Lot 1, în lungime de aproximativ 33,7 km, este cuprinsă în intervalul 2,7 miliarde – 3,1 miliarde de lei.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 10 aprilie 2024.

Valoarea estimată a contractului pentru Drumul Expres Arad – Oradea Lot 3, in lungime de aproximativ 47,07 km, este cuprinsă în intervalul 3,5 miliarde – 4 miliarde de lei.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 11 aprilie 2024.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat în urmă cu o săptămână lansarea la licitație a construcției Drumului Expres Arad – Oradea. Traseul noului drum de mare viteză are o lungime de 120 de kilometri și un cost estimat de 8,5 miliarde de lei.

Contractele pentru constucția celor 3 loturi ale acestui drum de mare viteză au o valoare totală estimată de 8,5 miliarde de lei (fără TVA):

-Lotul 1 (33,7 km), la care se adaugă drumul de legatură dintre DN 79 și Salonta (5,3 km).
-Lotul 2 (39,7 km), la care se adaugă drumul de legatură până la granița cu Ungaria (10 km)
-Lotul 3 (47,07 km), la care se adaugă drumul de legatură cu zona industrială Arad Vest (2,9 km)

Construcția este finanțată prin Programul Transport 2021 – 2027, iar fiecare contract trebuie finalizat în maximum 24 de luni.

Contractele prevăd și construcția a 12 noduri rutiere, 4 Centre de Întreținere și Coordonare și 86 de poduri și pasaje.

Drumul Expres Arad – Oradea face parte din coridorul rutier care va asigura conexiunea între Marea Baltică – Marea Neagră și Marea Egee, proiect al Uniunii Europene, stabilit prin Inițiativa celor Trei Mări.

Te-ar mai putea interesa și
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate ...
Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie electrică pe piață, cu livrare în următorul an și jumătate,......
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW Golf Cup, competiție a cărei etapă din România s-a desfășurat la National Golf & Country Club, lângă Bucureşti, ...
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo își continuă parteneriatul pe care l-a încheiat anul trecut cu cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură ...
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data ...