„Autostrada Nordului”: Drumul Expres Satu Mare – Baia Mare, aprobat în Guvern. 59 kilometri, 5 miliarde de lei

Indicatorii tehnico - economici ai Drumului Expres Satu Mare - Baia Mare din proiectul cunoscut ca "Autostrada Nordului" au fost reaprobați joi de către Executiv, potrivit ministrului Transporturilor Ciprian Șerban.
Anemona Andone - J, 26 mart. 2026, 13:52

„Ministerul Transporturilor și Infrastructurii primește undă verde pentru investiții majore în infrastructură și eficientizarea activelor feroviare. Guvernul României a adoptat, în ședința de astăzi, mai multe acte normative inițiate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, care vizează dezvoltarea infrastructurii rutiere strategice și optimizarea administrării bunurilor din domeniul public al statului”, transmite șeful Transporturilor.

Potrivit lui, Executivul a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Drum Expres Petea – Satu Mare – Baia Mare, sector Satu Mare – Baia Mare”.

Proiectul prevede realizarea a peste 59 km de drum expres, completat de drumuri de legătură și multiple noduri rutiere și structuri, cu scopul de a îmbunătăți siguranța rutieră și de a răspunde creșterii cererii de transport .

Peste trei ani pentru construirea Drumului Expres Satu Mare – Baia Mare

Investiția, finanțată din fonduri europene și de la bugetul de stat, se ridică la aproximativ 5 miliarde lei și va fi implementată într-un termen estimat de 42 de luni.

Drumul expres Baia Mare – Satu Mare este un proiect vital pentru conectivitatea regională din nord-vestul țării, anunță și secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma:

✅ ~59 km lungime;
✅ 2 benzi pe sens;
✅ 7 noduri rutiere;
✅ 35 pasaje și 18 poduri;
✅ parcări, spații de servicii și centru de întreținere;
✅ drumuri de legătură de 18 km lungime.

Valoarea proiectului este de circa 5 miliarde de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Transporturi 2021–2027. Urmează lansarea licitațiilor pentru execuție, mai spune Cosma.

drum

Prima bucată din „Autostrada Nordului”, lansată la licitație pentru construcție

Luna trecută, Consiliul Județean Suceava a lansat licitația pentru proiectarea și execuția Centurii Gura Humorului. Aceasta ar urma să facă parte din proiectul mai amplu al drumului de mare viteză Suceava – Satu Mare („Autostrada Nordului A14”), care va asigura legătura Bucovinei cu frontiera de vest a României cu Ungaria.

Valoarea estimată a contractului este de 597,53 milioane de lei, potrivit datelor publicate în SEAP.

Te-ar mai putea interesa și
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
Ministerul Finanţelor prelungeşte reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de......
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România.
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...