FOTO Drum la ieșirea din București, lărgit la patru benzi, va fi deschis integral pentru trafic anul acesta

Deschiderea integrală a circulației pe 4 benzi între Centură și Mega Image pe drumul național DN1A în Mogoșoaia se va face cu certitudine până la finalul anului, fie pe stratul intermediar de asfalt, fie pe stratul final de uzură, dacă temperaturile vor permite așternerea acestuia, anunță vineri secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma.
Ion Dobreanu - vin, 19 dec. 2025, 11:58
FOTO Drum la ieșirea din București, lărgit la patru benzi, va fi deschis integral pentru trafic anul acesta

„Am verificat stadiul lucrărilor (de lărgire a drumului național – n.r.) și am stabilit măsuri clare de impulsionare a lucrărilor, cu termene precise. Ne-am setat două obiective principale: impact mult redus pentru cetățenii din Mogoșoaia și un ritm mult mai bun al șantierului în lunile rămase”, transmite oficialul de la Transporturi.

drum

Acesta amintește că la finalul anului 2023 a fost semnat contractul, cu un termen de proiectare și execuție de 12 luni. „Este adevărat că o parte din întârzieri pot fi explicate prin apariția unor rețele de utilități neidentificate inițial sau prin alte situații neprevăzute care au impus ajustări ale soluțiilor tehnice”, adaugă Cosma.

El detaliază pașii următori:

✅ Deschiderea integrală a circulației pe 4 benzi între Centură și Mega Image se va face cu certitudine până la finalul anului, fie pe stratul intermediar de asfalt, fie pe stratul final de uzură, dacă temperaturile vor permite așternerea acestuia.

drum

Tot până atunci:
✅marea majoritate a bordurilor vor fi montate;
✅toate trotuarele vor fi aduse la nivel de asfalt sau balast;
✅toate zonele de șantier vor fi curățate și eliberate, pentru un acces cât mai sigur și facil pentru pietoni și șoferi.

💡 Iluminat și siguranță rutieră
Până la finalul anului vor fi puse în funcțiune iluminatul stradal, precum și:
✅înlocuirea balizelor dintre benzile de circulație cu marcaje rutiere provizorii;
✅semnalizarea corespunzătoare a gurilor de canal.

drum

Circulația trebuie să se desfășoare în condiții sigure, atât ziua, cât și pe timp de noapte. Constructorul va reveni în șantier pe 8 ianuarie, însă o echipă dedicată siguranței rutiere va fi prezentă în șantier pe toată perioada vacanței.

🚶‍♂️ Pasajul pietonal subteran

Lucrările vor fi realizate în două etape:
✅Prima etapă presupune devierea traficului pe lângă gardul parcului, pentru construirea zonei centrale a pasajului și a unui acces. Va fi ultima restricție semnificativă de trafic, cu menținerea permanentă a două benzi de circulație. Ne-am propus să limităm această restricție până cel târziu în luna martie;
✅A doua etapă se va desfășura fără restricții majore de trafic, rămânând de executat doar accesul subteran dinspre parc.

🚶‍♀️ Pasajul pietonal suprateran de lângă calea ferată

În luna ianuarie vor mai exista câteva zile de restricții punctuale, necesare pentru montarea ultimelor panouri de sticlă. În acest interval, circulația rutieră se va desfășura pe 2 sau 3 benzi, în funcție de etapa lucrărilor. Tot în această perioadă vor fi instalate lifturile și scările care vor asigura conexiunea multimodală între stația de autobuz și cea de tren.

drum

„Finalizarea și recepția lucrării sunt programate pentru finalul primăverii, însă, așa cum spuneam mai sus, după luna martie nu vor mai fi restricții problematice care să incomodeze traficul. Le mulțumesc tuturor celor afectați de acest șantier pentru răbdare și înțelegere. Înțeleg frustrarea legitimă a comunității din Mogoșoaia și tocmai de aceea vom urmări acest proiect zi de zi, astfel încât lucrările rămase să fie finalizate mai repede, mai organizat și cu un impact cât mai mic asupra traficului”, mai spune Horațiu Cosma.

Această investiție, împreună cu A0 Nord – lotul 1 (finalizare în primăvara lui 2026 între Mogoșoaia și Corbeanca, respectiv toamna lui 2026 între Mogoșoaia și Dragomirești) și cu viitorul drum radial DR4 spre București, va contribui semnificativ la îmbunătățirea mobilității în Mogoșoaia și în nordul Capitalei, conchide secretarul de stat.

12 luni pentru lărgirea a 1 km din drumul național DN1A

La finalul anului 2023 a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de lărgire la patru benzi a DN1A, pe sectorul cuprins între Centura București și intersecția cu Șoseaua Chitila – Mogoșoaia (județul Ilfov).  Asocierea româno – bulgară Maristar Com SRL – Hydrostroy AD, care a câștigat contractul în valoare de 61,56 de milioane de lei fără TVA, avea la dispoziție 2 luni pentru proiectare și 10 luni pentru execuția lucrărilor de modernizare.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs valutar
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs ...
Anunț oficial pentru toți clienții ING. Sunt deja disponibile noile pachete de cont curent, după cum anunța banca încă din urmă cu o săptămână. Iată ce vor conține și ce se schimbă. ...
Cum afectează IMCA, impozitul minim care trebuie să dispară dar a fost doar înjumătățit, capacitatea de export a României
Cum afectează IMCA, impozitul minim care trebuie să dispară dar a fost doar înjumătățit, capacitatea de export a României
Înjumătățirea impozitului minim de cifra de afaceri (IMCA), decisă recent de coaliția de guvernare, este o jumătatea ...
Vin vremuri grele. Un cunoscut economist avertizează: O vom duce foarte greu în următoarea perioadă
Vin vremuri grele. Un cunoscut economist avertizează: O vom duce foarte greu în următoarea perioadă
Cristian Păun, economist și profesor la Academia de Studii Economice (ASE) afirmă că românii o vor duce foarte greu ...
Bolojan aruncă buzduganul  la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Bolojan aruncă buzduganul la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Premierul Ilie Bolojan, președinte al PNL, a ajuns vineri, la Constanța, pentru a discuta cu mai mulți reprezentanți ...