Drumul Expres Brăila – Galați va fi conectat de Centura Galați printr-o șosea nouă de 7 km

03 03. 2023
drum galati

„Este un proiect complex din punct de vedere tehnic, care va face legătura între viitoarea Centură Mare a Galațiului, cea care pleacă din vama Giurgiulești și trece pe lângă lacul Brateș, și Drumul Expres Galați – Brăila. Practic, unește granița cu Republica Moldova și podul de peste Dunăre, astfel încât traficul greu să nu traverseze orașul sau să încarce fluxul de transport de pe DN2B și DN25″, a explicat șeful CJ Galați.

Potrivit lui, acest drum de legătură va avea aproximativ șapte kilometri și va fi realizat de la zero. Astfel, vor fi patru benzi de circulație și un regim de trafic asemănător drumurilor expres.

 

 

 

 

 

 

 

Vor fi amenajate două subtraversări, cu lungimi de 65 și 100 de metri, ale drumului național ce leagă municipiul Galați și localitatea Șendreni, precum și un tunel pe sub calea ferată, care va avea o lungime de 90 de metri și o lățime de peste 20 de metri.

De asemenea, va fi construit un pasaj cu o lungime de 375 de metri peste drumul de acces la halda de zgură.

Mai mult, vor fi amenajate și două noduri rutiere, iar rețelele de utilități, vechi de jumătate de secol, vor fi relocate. Pentru implementarea acestui proiect, vor fi necesare și exproprieri, a mai spus Fotea.

Conform calculelor și estimărilor specialiștilor, valoarea investiției este de 547 milioane de lei (fără TVA), proiectul urmând să fie depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional de Transport.

Contractele pentru construirea Drumului Expres Brăila – Galați și a centurii Galați au fost câștigate de către firmele constructorului român Dorinel Umbrărescu.

FOTO: Facebook Costel Fotea