Drumul expres Craiova-Piteşti – CNAIR: Contractele au fost semnate în decembrie 2018. Perioadele de proiectare şi execuţie au fost reduse

Contractele pentru cele două tronsoane ale Drumului Expres Craiova - Piteşti au fost semnate în luna decembrie 2018, iar în urma discuţiilor dintre Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi constructori s-a stabilit urgentarea proiectului prin scurtarea perioadelor de proiectare şi de execuţie, cât mai mult posibil, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Economica.net - mar, 02 iul. 2019, 07:30
Drumul expres Craiova-Piteşti - CNAIR: Contractele au fost semnate în decembrie 2018. Perioadele de proiectare şi execuţie au fost reduse

Potrivit sursei citate, conform contractului, perioada de proiectare era de 12 luni, iar cea de execuţie de 24 de luni.

„Astfel, pentru Tronsonul 2, care va fi construit în proximitatea localităţilor Balş şi Slatina, Proiectul Tehnic a fost aprobat încă din luna februarie 2019, deci cu 10 luni mai devreme decât termenul contractual. În acest moment se aşteaptă finalizarea tuturor documentelor necesare aprobării Hotărârii de Guvern de expropriere, pentru ca amplasamentul şantierului să poată fi predat constructorului. În plus, Constructorul a primit autorizaţii de construcţie pe acele sectoare pe care terenurile sunt în proprietatea statului, încă din data de 21 mai 2019, respectiv 28 iunie 2019. Din momentul în care va începe construcţia şi pe alte sectoare, CNAIR va continua să ajute constructorul ( Spedition UMB) să accelereze perioada de execuţie”, se precizează în document.

În ceea ce priveşte Tronsonul 1, perioada de proiectare a fost devansată, iar Proiectul Tehnic a fost aprobat în luna mai 2019. Şi aici perioada de proiectare a fost redusă cu 6 luni, ceea ce a permis începerea mai devreme a unor lucrări pregătitoare, precizează MT.

De asemenea, constructorul a primit încă din data de 22 mai 2019 autorizaţie de construcţie pe anumite sectoare pe care lucrează şi în acest moment. Terenurile pe care se lucrează sunt în proprietate publică.

„Această activitate va duce şi aici la reducerea termenului de execuţie şi implicit la finalizarea mai devreme a tronsonului.
În acest moment, presiunile asupra constructorilor sunt inutile, deoarece suntem în faza în care se aşteaptă finalizarea documentelor necesare începerii lucrărilor şi pe sectoarele care nu au fost încă abordate. De asemenea, nu se poate reproşa constructorilor că nu lucrează, deoarece aceştia se află contractual încă în perioada de 12 luni destinată proiectării”, subliniază MT.

Pe de altă parte, CNAIR lucrează pentru fluidizarea circulaţiei în zona Balş, prin implementarea unui sistem de semaforizare inteligent, proiect care, potrivit autorităţilor, va fi finalizat mai devreme decât termenul contractual, respectiv în data de 20 iulie 2019, în loc de octombrie 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Germania şi România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie – date Eurostat
Germania şi România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie – date Eurostat
Volumul comerţului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană şi cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în......
Hipermarketul online Sezamo se întoarce cu prețurile acum patru ani. Cât s-au scumpit produsele de atunci
Hipermarketul online Sezamo se întoarce cu prețurile acum patru ani. Cât s-au scumpit produsele de atunci
Mere și lămâi la un leu bucata, cofraje de ouă la 12 lei sau telemea la 12 lei. Supermarketul online Sezamo organizează ...
Prima baterie – Program pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice. Până la 15.000 de lei pentru populaţie – Când începe, cum te înscrii şi ce condiţii sunt (Ghid AFM)
Prima baterie – Program pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice. Până la 15.000 de lei pentru ...
Persoanele fizice vor putea beneficia de o finanţare de maximum 15.000 de lei pentru instalarea sistemelor de stocare a ...
Airbus – Livrările au crescut cu peste 6% în perioada ianuarie – octombrie 2026
Airbus – Livrările au crescut cu peste 6% în perioada ianuarie – octombrie 2026
Livrările Airbus au crescut în ritm anual cu 6,2% în perioada ianuarie - octombrie 2026, la 621 de aeronave, a anunţat ...