Un război care pare fără sfârşit: Astaldi şi Strabag se luptă din 2014 pentru construirea sălii multifuncţionale Lia Manoliu din Capitală

Italienii de la Astaldi şi austriectii de la Strabag poarta un război de aproape trei ani pentru construirea sălii multifuncţionale din complexul sportiv Lia Manoliu din Bucureşti, contract estimat la 80 de milioane de euro. Cea mai recentă bătălie a fost câştigată la CNSC de către italieni.
Anemona Andone - lun, 24 apr. 2017, 01:27
Un război care pare fără sfârşit: Astaldi şi Strabag se luptă din 2014 pentru construirea sălii multifuncţionale Lia Manoliu din Capitală

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) le-a dat câştig de cauză italienilor de la Astaldi în cel mai recent duel cu austriecii de la Strabag pentru contractul de construire a sălii polivalente, scos la licitaţie de Primăria Bucureşti încă din martie 2014.

Mai exact, CNSC a decis pe 24 martie 2017 să respingă contestaţia Strabag împotriva rezultatului licitaţiei anunţat de Primăria Bucureşti pe 31 martie 2017. De asemenea, CNSC a admis cererea Astaldi, de menţinere a actualului rezultat al procedurii.

Decizia CNSC din 24 martie a fost însă atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti pe 7 aprilie, primul termen de judecată fiind stabilit pe 15 mai.

Astfel, războiul izbucnit în urmă cu aproape trei ani între cele două mari firme de construcţii încă nu s-a terminat.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat încă din aprilie 2013 proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Sală Multifuncţională – Compex Sportiv Lia Manoliu”, valoarea totală a investiţiei fiind de 80.597.950 de euro, inclusiv TVA, din bugetul municipalităţii, iar durata de realizare, de 24 de luni.

Arena multifuncţională va avea o capacitate de aproximativ 12.000 de persoane, suprafaţa totală necesară pentru toate funcţiile arenei fiind de aproximativ 40.000 de metri pătraţi. Astfel, construcţia va avea o amprentă la sol de 10.000 de metrii pătraţi şi un regim de înălţime S+P+3E.

Totodată, sala va avea „toate dotările aferente activităţilor sportive, de divertisment şi de afaceri” şi va fi acoperită cu o structură de grinzi cu portantă ridicată şi învelitoare din tablă vopsită în câmp electrostatic şi luminatoare de sticlă, se mai arată în proiect.

În expunerea de motive a proiectului se mai arată că s-a identificat posibilitatea ca în sală să fie practicate următoarele sporturi: tenis, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, hochei pe role, floorball, box, atletism, gimnastică, tir sportiv, scrimă, tenis de masă, dar şi a altele.

Anterior, fostul primar general Sorin Oprescu declarase că doreşte continuarea proiectului privind Arena Naţională cu o sală polivalentă de cel puţin 12.000 de locuri, dar şi cu un patinoar de 6.000 de locuri în incinta Complexului Naţional.

Lucrările de refacere şi modernizare a patinoarului Mihai Flamaropol din cadrul Complexului Sportiv Lia Manoliu au demarat la începutul lunii martie 2017, contractul fiind câştigat de către Asocierea Astaldi – Uti Grup.

Din cauza prelungirii războiului dintre Astaldi şi Strabag, nu se ştie însă când vor demara şi lucrările la sala polivalentă.

Te-ar mai putea interesa și
eMag introduce o taxă pe fiecare comandă, de mâine – Economedia.ro
eMag introduce o taxă pe fiecare comandă, de mâine – Economedia.ro
eMAG, cel mai mare retailer online din România, va introduce o taxă aplicată fiecărei comenzi plasate pe platformă. Măsura va intra în vigoare începând chiar de mâine, 17 aprilie 2026,......
Reacția PSD privind anunțul listării la bursă a mai multor companii de stat. Partidul spune că se opune categoric vânzării acestora, act care reprezintă o sfidare la adresa românilor
Reacția PSD privind anunțul listării la bursă a mai multor companii de stat. Partidul spune că se opune categoric vânzării ...
Partidul Social Democrat a anunţat joi că se opune demersurilor iniţiate de premierul Ilie Bolojan şi vicepremierul Oana ...
Probleme la vârful Grup Șerban Holding. Interagroaliment, care a concediat recent 26 de angajați, și-a cerut insolvența
Probleme la vârful Grup Șerban Holding. Interagroaliment, care a concediat recent 26 de angajați, și-a cerut insolvența
Interagroaliment, una din principalele firme ale Grup Șerban Holding, a cerut intrarea in insolvență, a anunțat compania ...
Papa Leon al XIV-lea: Lumea este devastată de o mână de tirani
Papa Leon al XIV-lea: Lumea este devastată de o mână de tirani
Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere cu prilejul unei vizite în Camerun, în contextul în care în multe ...