Dumitru Chisăliţă (AEI): România trebuie să importe gaze naturale din Ungaria în perioadele de ger maxim, pentru a acoperi vârfurile de consum și menține echilibrul sistemului

„România are gaze la nivel anual, dar România poate ajunge în situaţia în care nu le poate duce la consumatorii din România şi Republica Moldova suficient de repede, exact când consumul „muşcă” cel mai tare. Diferenţa dintre „există gaz” şi „ai gaz în reţea” nu e semantică. E diferenţa dintre confort şi criză. Când consumul sare de 57-58 milioane mc/zi (temperaturi sub -12C), la care se adaugă 6-7 milioane mc/zi gaze care tranzitează România pentru Republica Moldova, intrăm într-o zonă fără elasticitate.”, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, relatează Agerpres.

Astfel, la aceste valori, România intră într-o zonă în care: producţia internă e relativ constantă şi nu poate creşte; depozitele pot livra, dar au o limitare pe măsură ce se golesc, scade debitul de extracţie, iar importul devine singura componentă care poate creşte „elastic”, dar doar până la capacitatea maximă a punctelor de import şi în corelaţie cu resursele de import.

„Asta înseamnă că nu contează ce scrie în statistici despre „stocuri” şi pe ce loc ne găsim în Europa. Contează cât gaz se poate băga în sistem în fiecare zi, exact în orele grele. Şi aici România are o vulnerabilitate structurală, debitul de gaz orar disponibil, nu sursele anuale. Odată cu apariţia gerului în România (11 ianuarie 2026), Ungaria (furnizorii) şi-a oprit tranzitul de gaze dinspre Turcia către Ungaria, via România – şi a început să exporte în România gaze pe care le deţinea în depozite, acţiune fără de care nu s-ar fi putut menţine consumul de gaze din România şi R. Moldova. Dependenţa de Ungaria este evidentă. Emoţională ca formulare, speculativă comercial, dar este realitatea care a asigurat (şi singura care poate asigura) consumul de gaze din România şi R. Moldova la nivelul cererii la temperaturi sub -12 C. Sintagma „suntem la mâna Ungariei” sună isteric. Dar are un sâmbure rece şi exact, operaţional, România poate ajunge dependentă de intrarea dinspre Ungaria ca supapă de echilibru”, menţionează Dumitru Chisăliţă.

În opinia sa, dacă intrarea din Bulgaria – Negru Vodă e deja împinsă la 94% din capacitate, atunci se reduce spaţiul de manevră, sursele de gaze pentru Europa de Sud Est fiind pe această direcţie.

„Când temperaturile se menţin negative în perioada următoare şi consumul sare de un prag (aproximativ 57-58 milioane mc/zi România, la care se adaugă 5-6 milioane mc/zi tranzit de gaze către R Moldova), sistemul are nevoie de încă o „poartă” care să poată livra debite suplimentare. Ungaria, în acest moment devine direcţia de import care poate face diferenţa. Asta nu e politică. Aceasta este infrastructura şi acesta este fluxul fizic şi comercial al gazelor. Depozitul de gaze este un rezervor cu Robinet, dar ca orice rezervor pe măsură ce scoţi din el se goleşte. Aici e partea pe care publicul nu o înţelege, iar mulţi o omit deliberat.”, a menţionat preşedintele AEI.

Potrivit acestuia, depozitul „nu funcţionează ca o găleată din care torni oricând vrei, oricât”.

„Când nivelul gazelor din depozit scade, scade şi capacitatea de extracţie. Paradoxul sistemului este simplu şi dur, exact când e mai frig şi ai nevoie de maxim, depozitul îţi dă tot mai puţin în fiecare zi. De aceea, dacă gerul persistă şi consumul rămâne sus, România poate fi împinsă în situaţia în care importul nu mai e opţional sau „necesar pentru acoperirea unor vârfuri”, ci devine obligatoriu, zilnic şi continuu. Riscul major nu e că Ungaria „nu vrea”. E că poate nu poate sau că doreşte (furnizorii) un preţ foarte mare. Aici e adevărul pe care nimeni nu vrea să-l spună public. Nimeni nu face caritate energetică în mijlocul iernii, în plin ger.”, a subliniat preşedintele Chisăliţă.

Potrivit acestuia, în ger, România nu gestionează doar încălzirea populaţiei şi CET-urile, ci şi fluxuri regionale de tranzit gaze.

„Când trebuie să alimentezi simultan consumul intern ridicat şi obligaţii de flux către R. Moldova, orice mic deficit de import se simte imediat. Şi se simte nu în comunicare, ci în presiuni şi în piaţă. România este presată iarna la vârf de consum, nu din lipsă de resurse, ci din lipsă de debite de gaze, iar în acest episod de ger dependenţa marginală decisivă este intrarea din Ungaria, cu risc de preţ prohibitiv. În urmă cu doar o săptămână anticipam un astfel de scenariu (fără a prevedea că se va întâmpla atât de repede): „AEI susţine necesitatea trecerii la o formă mai complexă decât a „independenţei energetice” – „autonomia energetică”: nu autarhie şi nu izolare, ci capacitatea de a acoperi consumul critic în vârf şi în criză din resurse şi infrastructuri real controlabile (producţie, reţele, stocuri, flexibilitate). Practic, „securitatea” nu mai înseamnă „am de unde cumpăra”, ci „pot funcţiona dacă nu pot cumpăra”, a adăugat Chisăliţă.