Dumitru Costin (BNS): Suma în plus care va rămâne în mâna lucrătorului după creșterea salariului minim este de vreo patru poli pe lună

Două treimi din suma cu care se majorează salariul minim se duc sub formă de venituri la bugetul de stat şi la bugetul de asigurări sociale, nu rămân în mâna individului, iar statul câştigă câteva miliarde de lei bune în urma creşterii salariului minim pe economie de la 3.000 la 3.300 de lei, a declarat, miercuri, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 20 sept. 2023, 17:51
Dumitru Costin (BNS): Suma în plus care va rămâne în mâna lucrătorului după creșterea salariului minim este de vreo patru poli pe lună

„În ceea ce priveşte salariul minim, discuţiile au fost în parametrii pe care eu vi i-am adus la cunoştinţă în decembrie anul trecut, când am atras atenţia cel puţin că acea deducere fiscală – şi am reamintit domnului Ciucă, prezent la întâlnire, şi domnului Cîciu – că noi am fost cei care am ridicat vălul de pe faimoasa bunăvoinţă a Guvernului României din decembrie anul trecut, care a zis ‘Uite, puteţi să beneficiaţi şi de această deducere fiscală de 200 de lei pentru salariaţii plătiţi pe salariul minim’, ca să încurajeze, chipurile, angajatorii să umble la salarii. Atunci am întrebat şi ne-au spus „un an de zile”.

Astăzi am constatat că această minune n-a durat nici măcar până în 31 decembrie anul curent. S-au gândit că, odată cu această Hotărâre de Guvern, să elimine şi acea prevedere care, în traducere liberă, înseamnă următoarele lucruri: 300 de lei la brut, de la 3.000 la 3.300, din care 200 şi un pic de lei, respectiv 210 – 215 lei, se vor face venit la bugetul de stat şi la bugetul de asigurări sociale. Restul este suma netă care rămâne în mâna lucrătorului plătit cu un salariu minim mai mare, undeva la vreo patru poli pe lună”, a afirmat Dumitru Costin, după discuţiile la Guvern pe marginea proiectului de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

Potrivit acestuia, creşterea salariului minim de la 3.000 de lei la 3.300 de la 1 octombrie 2023 a fost varianta propusă de Guvern, urmând să existe în perioada următoare discuţii referitoare la valoarea salariului minim de la 1 ianuarie 2024.

„Creşterea salariului minim cu 300 de lei, de la 3.000 actual la 3.300 la 1 octombrie a fost varianta propusă de Guvernul României prin hotărârea de Guvern pe care ne-au pus-o la dispoziţie. Mai mult, au anunţat că au disponibilitatea să ne vedem în două săptămâni, după ce vor traversa experimentul asumării răspunderii în Parlamentul României, pentru a avea o discuţie privitoare la valoarea salariului minim de la 1 ianuarie 2024”, a continuat liderul BNS.

Întrebat câţi bani va aduce această măsură la bugetul de stat, Dumitru Costin a răspuns: „Statul câştigă 220. Câţi bani aduce la buget la această măsură? Păi să înmulţim 220 cu cel puţin 1.000.000 şi vreo 400.000 de salariaţi plătiţi pe salariul minim. Sunt câteva miliarde bune. Facem calculul şi vedem care e suma totală”.

„Aşa cum încerc să vă explic, două treimi din sumele astea de bani se duc ca venituri la bugetul de stat şi la bugetul asigurării sociale, nu rămân în mâna individului”, a subliniat el.

Salariul minim brut garantat în plată va creşte la 3.300 de lei de la 1 octombrie, s-a stabilit în cadrul Consiliului Naţional Tripartit (CNT), din care fac parte reprezentanţi ai Guvernului şi ai confederaţiilor sindicale şi patronale, a scris pe Facebook Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii.

Potrivit acestuia, în domeniul construcţii, salariul minim brut va fi de 4.500 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Miza segmentului A în Europa: Nissan estimează o dublare a pieței și lansează noul Pixo
Miza segmentului A în Europa: Nissan estimează o dublare a pieței și lansează noul Pixo
Constructorul auto japonez Nissan marchează reintrarea în segmentul european al mașinilor mini (segmentul A) după o absență de 12 ani prin micul Pixo, model derivat, ca și Dacia Spring, din......
Interzis în Bucureşti pentru circulaţia şi staţionarea autovehiculelor de aprovizionare şi curierat, între orele 7.00-9.00 şi 17.00-19.00 – proiect
Interzis în Bucureşti pentru circulaţia şi staţionarea autovehiculelor de aprovizionare şi curierat, între orele 7.00-9.00 ...
Circulaţia şi staţionarea pe drumurile publice a autovehiculelor utilizate pentru desfăşurarea activităţilor de aprovizionare ...
Ovidiu Tișler, numit noul Head of Private Individuals la ING Bank România. Vine de la McKinsey
Ovidiu Tișler, numit noul Head of Private Individuals la ING Bank România. Vine de la McKinsey
Ovidiu Tișler se va alătura ING Bank România în rolul de Head of Private Individuals și membru al Comitetului Executiv.
Schimbare la vârful Christian Tour: Cristian Pandel renunță la funcția de director general. Agenția vrea să se extindă în Republica Moldova
Schimbare la vârful Christian Tour: Cristian Pandel renunță la funcția de director general. Agenția vrea să se extindă ...
Cristian Pandel, fondatorul Christian Tour si presedintele Consiliului de Administratie, a renunțat la funcția de director ...