După 10 ani de la Brexit, un Breturn? UE nu pare pregătită să accepte Marea Britanie înapoi

La zece ani de la referendumul în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană, Marea Britanie are regrete, dar cele 27 de state membre nu par pregătite să-l primească înapoi prea curând, comentează AFP.
AGERPRES - mar, 23 iun. 2026, 08:19
După 10 ani de la Brexit, un Breturn? UE nu pare pregătită să accepte Marea Britanie înapoi

În ultimele luni, sondajele de opinie au arătat că o majoritate clară a britanicilor sunt acum convinşi că ieşirea din UE, prin referendumul din 23 iunie 2016, a fost o greşeală, scrie Agerpres.

Această inversare i-a determinat pe comentatori să inventeze noi expresii inspirate de termenul Brexit pentru a descrie fenomenul opus, o ipotetică revenire a Regatului Unit în UE: „Bregret”, „Breturn” (Breîntoarcere – n.r.), „Brereturn” (Brerevenire – n.r.), „Breunion” (Breuniune – n.r.) …

Dincolo de jocurile de cuvinte, acest lucru alimentează dezbateri politice aprinse în Regatul Unit cu privire la strategia de urmat.

Cel mai serios rival al prim-ministrului Keir Starmer în cadrul Partidului Laburist, Andy Burnham, consideră că ieşirea din UE a fost o greşeală şi a declarat că speră să vadă ţara sa alăturându-se familiei europene într-o zi. Cu toate acestea, nu s-a angajat în privinţa unei potenţiale candidaturi sau a unui calendar.

Aceasta este o opţiune pe care Starmer a exclus-o până acum, limitându-se să acţioneze pentru o încălzire a relaţiilor cu celelalte 27 de state membre.

Şi nu este sigur că UE ar accepta readerarea Regatului Unit.

AFP a intervievat mai mulţi diplomaţi europeni, toţi declarând că ţările lor ar fi deschise la această situaţie. Dar numai cu condiţia ca britanicii să fie dispuşi să facă sacrificii, lucru de care majoritatea se îndoiesc.

„Nu sunt dispuşi să accepte constrângerile asociate cu apartenenţa la UE”, a mărturisit unul dintre ei.

Nu se grăbesc să deschidă dezbaterea

Iar cei 27 nu se grăbesc deloc să deschidă această dezbatere.

Mai multe ţări consideră că UE este într-o situaţie mai bună de la ruptura cu Londra şi nu regretă certurile care au afectat blocul comunitar atunci când Regatul Unit făcea parte din el.

„E mai uşor” de când Londra a plecat, pentru că „în fiecare problemă, nu mai trebuie să pierdem timp negociind scutiri”, a observat un alt diplomat.

În ciuda deceniilor de apartenenţă la Comunitatea Europeană şi apoi la UE, Londra nu a participat niciodată la zona euro sau la spaţiul Schengen şi chiar negociase o reducere a contribuţiei sale bugetare (celebra „reducere britanică”) în timpul lui Margaret Thatcher.

Toate aceste atitudini reflectau, în ochii celorlalte state membre, o lipsă flagrantă de angajament.

Pentru un al doilea diplomat, însă, plecarea britanicilor a avut o consecinţă regretabilă: o stăpânire mai slabă a limbii engleze în documentele oficiale ale UE…

Alţii, pe de altă parte, preţuiesc amintiri foarte frumoase.

„UE s-a schimbat”

Sebastien Maillard, expert la grupul de reflecţie Chatham House, subliniază că, odată cu separarea, ţările UE care susţin liberalismul economic sau pro-atlantismul au pierdut o contrapondere influentă faţă de ambiţiile suveraniste ale Franţei.

După ce a pierdut Regatul Unit, UE s-a angajat, în ultimii ani, într-o căutare a „autonomiei strategice” şi a susţinut deschis „preferinţa europeană” în anumite sectoare.

„Regatul Unit nu îşi dă seama cât de mult s-a schimbat UE în ultimii 10 ani”, subliniază expertul.

Deşi criza pandemiei de coronavirus, Donald Trump şi războiul din Ucraina au contribuit la această evoluţie, potrivit unui al treilea diplomat, plecarea britanicilor a împins şi Europa la reformă, pentru a nu risca să piardă alţi membri.

Cu un oarecare succes: majoritatea mişcărilor populiste sau de extremă dreapta nu mai militează pentru ieşirea din UE, ci pentru schimbarea acesteia din interior.

Liderii britanici şi europeni vor avea ocazia să evalueze starea noii lor relaţii la un summit programat pentru 22 iulie la Bruxelles.

După fricţiunile din ultimele luni privind industria de apărare, dublarea tarifelor europene pentru oţel şi sprijinul pentru produsele „Fabricate în Europa”, ar putea fi semnate mai multe acorduri.

Dar se aşteaptă ca aceştia să fie paşi mici (cum ar fi măsurile de promovare a mobilităţii tinerilor sau a comerţului cu produse alimentare).

Departe de marea reconciliere la care visau unii de peste Canalul Mânecii.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ţări "frugale" membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda......
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...