După nouă ani de cotizaţii în sistemul privat, pensia privată obligatorie ar fi de 13 euro pe lună timp de 10 ani

În 2016, peste 9.000 de participanţi la sistemul de pensii private obligatorii şi facultative au ajuns la momentul pensionării. Deoarece o lege a distribuirii pensiilor private nu există, administratorii de fonduri de pensii au plătit pensia privată într-o singură tranşă. După nouă ani de cotizaţii, cuantumul total al pensiei medii private a fost infim: 7.005 de lei per individ. Pensia privată obligatorie ar valora 13 euro pe lună timp de zece ani.
Economica.net - vin, 09 iun. 2017, 21:01
După nouă ani de cotizaţii în sistemul privat, pensia privată obligatorie ar fi de 13 euro pe lună timp de 10 ani

„Pe parcursul anului 2016 au fost efectuate plăți ale activului personal net aferente Pilonului II către 4.165 de participanți, respectiv: 1.603 participanți ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, 2.493 de participanți ca urmare a decesului participantului, 69 de participanți ca urmare a invalidității”, a comunicat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la întrebările puse de ECONOMICA.NET. Plăţile activului personal net către participanți au însumat 17,97 milioane lei, din care 11,23 milioane lei ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, reprezentând 62,54% din total plăți efectuate. Mai exact, cei care au plătit nouă ani şi pensia privată obligatorie au încasat 7.005 lei, într-o singură tranşă.

Dacă în Pilonul II suma medie încasată în tranşă unică a fost de 7.000 de lei, suma lunară pentru un pensionat pentru următorii zece ani va fi de doar 58,3 lei pe lună, adică nici 13 euro pe lună. După zece ani, dacă respectivul nu decedează, rămâne şi fără aceşti bani insignifianţi. Se pare că pentru aceşti pensionari, speranţa rămâne pensia de stat aferentă Pilonului I. Trebuie să menţionăm că, la ora actuală, pensia medie a crescut cu 6,3%, la 948 de lei (211 euro), potrivit datelor publicate în luna martie de Institutul Naţional de Statistică (INS).

De asemenea, pe parcursul anului 2016 au fost efectuate plăți ale activului personal net aferente Pilonului III către 5.079 de participanți, respectiv: 4.363 de participanți ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, 675 de participanți ca urmare a decesului participantului, 41 de participanți ca urmare a invalidității.

Pe parcursul anului 2016 au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți însumând 25,75 milioane lei, din care 23,84 milioane lei ca urmare a deschiderii dreptului la pensie. Plățile totale au înregistrat o creștere de 21,49% în perioada decembrie 2015 – decembrie 2016, în special ca urmare a creșterii plăților aferente deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă. Astfel, la pensia privată facultativă vorbim de o pensie în tranşă unică de 5.464 de lei. La fel, dacă pensionarul ar supravieţui şi numai 10 ani, pensia lunară ar fi de 45 de lei, adică 10 euro.

În total, vorbim de 9.244 de persoane care şi-au lichidat conturile de penise privată obligatorie şi facultativă din motive de atingere a vârstei de pensionare, deces sau invaliditate permanentă. Menţionăm că 4.966 au recurs la acest drept ca urmare a atingerii vârstei de pensionare. Per total, ASF subliniază în rapoartele sale că fondurile private de pensii au plătit în jur de 43,72 de milione de lei pentru aceste drepturi de pensii plătite într-o singură tranşă şi nu lunar ca o pensie adevărată.

Numărul pensionarilor din România a ajuns anul trecut la 5,257 milioane, în scădere cu 49.000 faţă de anul anterior.

Chiar dacă ar fi ajuns cotizaţia la 6,5% din venituri către sistemul de pensii private, este posibil ca situaţia să nu se îmbunătăţească semnificativ. Şi încă vorbim de o perioadă în care randamentele şi dobânzile pe piaţă au fost de două cifre, nu la minime istorice ca acum. Poate că albirea veniturilor şi plata asigurărilor sociale cu stricteţe de către angajator ar fi o soluţie ceva mai bună, deşi avuţia netă a românilor arată că veniturile nete băneşti sunt în scădere în ultimii doi ani.

Te-ar mai putea interesa și
Pierderile companiilor străine de pe urma ieşirii de pe piaţa din Rusia depăşesc 107 miliarde de dolari – Reuters
Pierderile companiilor străine de pe urma ieşirii de pe piaţa din Rusia depăşesc 107 miliarde de dolari – Reuters
Exodul din Rusia a corporaţiilor străine începând din 2022, după ce aceasta a invadat Ucraina, a dus la pierderi ale companiilor străine de peste 107 miliarde de dolari din deprecieri de active......
Cum văd managerii economia României în perioada martie-mai 2024 – sondaj INS
Cum văd managerii economia României în perioada martie-mai 2024 – sondaj INS
Managerii români estimează că activităţile din industria prelucrătoare, comerţul cu amănuntul şi servicii vor înregistra ...
Guvernul vrea să continue cu prețurile plafonate la energie dar fără să mai garanteze că dă și banii înapoi furnizorilor. Industria solicită de urgență remedierea situației
Guvernul vrea să continue cu prețurile plafonate la energie dar fără să mai garanteze că dă și banii înapoi furnizorilor. ...
Proiectul de OUG de modificare a legislației referitoare la plafonarea prețurilor la energie și gaze, care ar urma să ...
Rusia spune că NATO se pregăteşte pentru un potenţial conflict în Europa de Est şi regiunea Mării Negre
Rusia spune că NATO se pregăteşte pentru un potenţial conflict în Europa de Est şi regiunea Mării Negre
Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea aliaţilor săi pentru ...